fbpx

Ce poti face cand nu se mai poate face nimic?

Poate vi se pare paradoxală această întrebare, dar ce facem dacă avem un pacient cu patologie neurologică a cărui deglutiție a fost afectată în urma unor AVC-uri repetitive?      

Este mama sau tatăl dumneavoastră care nu se mai alimentează, nu se mai hidratează, iar medicii vă spun că nu mai au cu ce să-l ajute.      

Nu putem accepta așa ceva, nu-i așa, în era tehnologiei în care avem impresia că absolut orice ar fi posibil, să nu se mai poată face nimic, cu atât mai mult cu cat este vorba de cel drag nouă ?!           

Este greu de digerat o astfel de idee, dar cu cât acceptăm mai repede cu atât mai bine pentru pacientul nostru.       

În momentul în care acceptăm situația putem să ne mobilizăm rapid pentru a acorda îngrijirile paliative care pot asigura confortul pe perioada evoluției spre Exitus a celui drag.     

În primul rând trebuie să știți ce opțiuni aveți în acest moment:       

1. Puteți chema personal de specialitate să-l perfuzeze cu diverse soluții pe care vi le indică medicul în funcție de patologia combinată pe care o are pacientul. Ce trebuie să știți despre administrarea de perfuzii este faptul că acestea asigură doar hidratarea pacientului, nu și alimentarea lui. De asemenea, acestea nu vor rezolva problema de deglutiție. Nu are rost să sperați că în urma acestor administrări pacientul se va realimenta singur. Această măsură nu face decât să prelungească agonia cu perioada în care hidratați pacientul.       

2. Pentru a se asigura alimentarea pacientului, se poate monta o sondă nazo-gastrică prin care să i se administreze mâncarea pasirată și fluidizată cu ajutorul unei seringi Guyon. De asemenea, această măsură nu va restabili vreodată deglutiția pacientului. Sonda nazo-gastrică poate fi montată doar de un medic orelist. Ea se montează introducându-se prin orificiul nazal până în stomac. Capătul liber al sondei va fi fixat după urechea pacientului. Desigur că, dacă pacientul nu este compliant, acesta și-o va smulge în repetate rânduri, fiind nevoie de asistarea repetată a medicului orelist în vederea repoziționării acesteia.       

3. Ultima variantă pe care o mai aveți ar fi să nu inițiați niciuna din aceste măsuri și să oferiți îngrijiri paliative pe toată perioada evoluției spre Exitus. Despre această ultimă variantă trebuie să știți următorele: omul poate trăi fără mâncare 100 de zile, dar fără apă doar trei zile, spun studiile medicale. Am asistat persoane care în evoluția lor spre Exitus după oprirea completă a hidratării au mai trăit 5-6 zile, totul depinde de forța organismului și dorința lui de supraviețuire. În momentul în care se evacuează tot depozitul de lichide din corp, se elimină și toți electroliții necesari funcționării optime a organismului. Prin urmare ceea ce veți vedea în reacțiile pacientului vor fi reacții chimice ale organismului care nu au nici o legătură cu durerea. Pacientul va avea spasme musculare ce vor declanșa mișcări necontrolate ale membrelor, spasme faciale, mișcări necontrolate ale capului, dar subliniez încă o dată, acestea nu au nici o legătură cu durerea. În funcție de afectarea neurologică pacientul poate să își păstreze conștiența sau nu.       

Indiferent ce variantă veți alege cel mai important în această perioadă este asigurarea confortului pacientului. Dacă pacientul este conștient el poate exprima disconfortul și dezaprobarea legată de îngrijirile pe care le veți acorda. De aceea, pentru acești pacienți vă sfătuiesc să le cereți în permanență acordul pentru tot ceea ce doriți să întreprindeți. Desigur, dacă pacientul cu toate că este conștient nu are discernământ, consimțământul acestuia se exclude.     

 Măsuri pentru asigurarea confortului pacientului în fază terminală :       

1. Reducerea durerii – În cazul în care constatați că pacientul are dureri, solicitați medicului de familie prescrierea de antialgice injectabile și solicitați unui asistent medical administrarea lor. De regulă pacienții cu afectare neurologică nu au dureri legate de această afectare. Durerile lor sunt mai degrabă legate de imobilizare, fiind dureri osteo-articulare, dureri legate de escarele de decubit sau legate de alte complicații apărute în urma imobilizării.       

2. Reducerea stresului emoțional – În cazul unui pacient conștient de evoluția lui spre Exitus acest stres emoțional poate fi extrem de intens. Dacă pacientul dorește și subliniez este imperios necesar să cereți acordul lui, i se pot administra tranchilizante injectabile în vederea reducerii acestuia. După administrarea lor pacientul va fi somnolent pe toată perioada trecerii. Sunt pacienți care doresc să fie conștienți și treji până în ultima clipă, pentru a se mai putea bucura de prezența familiei chiar și pentru câteva ore rămase. Decizia le aparține, zic eu, ar trebui să ne aparțină tuturor atâta timp cât avem putere de discernământ.       

3 Asigurarea igienei cu minim de efort – toaletarea zilnică a pacientului se face fără a mobiliza pacientul mai mult decât este necesar. Întoarcerea lui se va face o dată spre stânga și o dată spre dreapta atât și nimic mai mult. În timpul acestor două manevre se va efectua atât schimbarea patului, a lenjeriei de corp cât și toaletarea pacientului. În cazul în care nu vă descurcați cu manevrarea, solicitați ajutor specializat care să vă învețe cum să faceți aceasta fără a obosi pacientul.       

4. Pansarea escarelor de decubit – pasare acestora se face zilnic pentru a nu se complica și a da un disconfort pacientului prin suprainfectarea lor.       

 5 . Liniștirea senzației imperioase de sete – Acești pacienți care nu se mai hidratează au o senzație imperioasă de sete care se poate opri prin umezirea permanentă a buzelor și stoarcerea unui tampon îmbibat în apă pe limbă și în cavitatea bucală dar cu grija de a nu aspira în plămâni surplusul de lichid.       

6. Asigurarea nevoii de afecțiune – Pacienții conștienți au nevoie să simtă în continuare că sunt iubiți, că nu sunt o povară și că cei dragi le sunt încă alături. Așezați-vă lângă ei luați-le mâna în mâna dumneavoastră și vorbiți-le pe cel mai cald ton asigurându-i de iubirea și afecțiunea dumneavoastră, este tot ce mai puteți face pentru a le ușura trecerea.       

7. Păstrarea stării de normalitate până în ultimul moment – este foarte important ce anume se vorbește în încăperea în care se află pacientul. Nu ne vom manifesta frica, îndoielile, tristețea, îngrijorările, nu vom face planuri de înmormântare în această încăpere. Vom încerca să ne comportăm cât se poate de normal pentru a nu-i imprima pacientului tristețea, frica și îngrijorările noastre. El abia dacă poate să și le gestioneze pe ale lui însuși. Încercați să nu-l faceți pe pacient să simtă că este o povară pentru dumneavoastră. Nu trebuie să discutați probleme financiare legate de costurile de îngrijire în prezența acestuia. Nu manifestați repulsie față de deprecierea stării lui. Încercați să vă comportați ca și cum tot ce se întâmplă este perfect normal, ca și cum viața este pe făgașul ei natural.       

În speranța că acest material v-a ajutat să înțelegeți modul în care trebuie să vă sprijiniți pacientul în Marea lui Trecere, vă doresc putere și înțelepciune în gestionarea acestor situații limită.

Nu uitati: Moartea nu este altceva decat ACTUL FINAL al acestei ”piese de teatru”  numita VIATA, iar noi ca familie avem OBLIGATIA morala fata de cel drag sa il ajutam sa isi joace ultimul act cu DEMNITATE si nu sfasiat de dureri, umilinta si complexe de vinovatie, simtindu-se povara noastra.

     Cu drag pentru toți pacienții mei !

Pentru alte subiecte de acest gen puteti accesa si link-ul: Subiecte medicale

Bacteria Helicobacter Pylori

Informația din text nu se poate aplica fără indicația medicului. Pentru orice problemă de natură medicală vă rog consultați medicul !

Te rugam, sa nu copiezi acest text!