logositemeda

✅ Păstrează-te informat‼️
✅ Ia atitudine‼️
Rămâi în viață‼️

Tratarea ranilor – Pansamente – Tratamente la domiciliu

Vă prezint azi, cazul unui băiat care ne-a cerut suportul, acum vreun an și ceva pe grupul de asistenti medicali.

Necroza din imagine este localizată pe față, pe obrazul drept. Tanar de 30 de ani, suferind de somnambulism cade într-o noapte, într-o țeavă de la aspirator lăsată din greșeală in camera, țeavă care i-a smuls efectiv bucata din obraz. ( mai jos evolutia before & after )

Tratarea ranilor - Pansamente - Tratamente la domiciliu - Cum am acordat suport informational la 👉 630 km distanta?

S-a prezentat la serviciul de urgență, unde i-a fost repoziționat și suturat lamboul respectiv, bucata de piele care s-a desprins. Din păcate, bucata nu s-a prins, nu s-a vascularizat ulterior și i s-a spus, nu știm de către cine, să pună unguent cu gălbenele, panaceul universal.

Tratarea ranilor - Pansamente - Tratamente la domiciliu - Cum am acordat suport informational la 👉 630 km distanta?

După o săptămână de aplicări arăta ca în imaginea din stânga. Pacientul a intrat pe grup și a făcut solicitarea de suport, astfel că l-am contactat în privat și am aflat că locuiește în judetul Constanța.

În următoarele trei săptămâni am stat la telefon cu el, aproape în fiecare zi seară, când își făcea pansamentul. Îi explicam cum trebuie să țină compresă sterilă în mînă atunci când face aseptizarea plăgii, cum să aplice soluțiile de aseptizare, cum să aplice tratamentul medicamentos ( unguent ), plasturii sau materialele de fixare. L-am ghidat pas cu pas după pozele pe care mi le făcea și mi le trimitea prin mesaje private, pentru a mă asigura că tot ceea ce face este în conformitate cu explicațiile pe care i le dădeam eu.

De asemenea, prin aceste imagini urmăream evoluția plăgii pentru a schimba conduită  terapeutica la timp, în funcție de modificările apărute în plagă. După cum bine știm, fiecare fază necesită un alt tip de produs in conformitate cu faza în care ajunge plaga.

V-am atașat cele trei imagini pentru a vă edifica cat de frumos a evoluat, avand in vedere ca pacientul a fost compliant și a făcut pas cu pas tot ce i s-a spus. Este foarte important să știi sa acorzi suportul informațional oriunde s-ar afla pacientul și să estimezi ceea ce ar putea el să nu înțeleagă din toate explicațiile pe care tu i le oferi.

Se poate să ajuți chiar și la 630 km distanță, așa cum am făcut-o în acest caz fără să fi văzut pacientul, dacă știi să fii un bun observator și știi să comunici eficient cu pacientul.

Atunci când dai un răspuns pacientului este foarte important să te asiguri că a înțeles corect informația transmisă. Faci acest lucru, punând întrebări de control după fiecare informație oferită.

Cei interesati de protocolul terapeutic: materiale folosite, succesiune, evolutie pe zile si etape, puteti vedea prezentarea de caz in cadrul unui abonament pe acest site. Abstractul prezentarii de caz il puteti acesa aici: Cum am acordat suport unui caz la 630 km distanta?

🔴👉 Pentru urmarirea clipului acceseaza butonul PLAY din imaginea de mai jos 👇👇👇

Pentru a achiziona un abonament puteti accesa link-ul: ABONAMENTE

Pentru mai multe subiecte medicale puteti accea link-ul: Articole

Îți pregătim o SURPRIZĂ !!!

👉 Vor fi lansate NOI kituri de practică produse în România, chiar în Cluj, marca Meda Taloș cu un design unic și un preț fără concurență. Continuă să urmărești site-ul și NU rata lansarea care va beneficia de prețuri promoționale 👇👇👇

Kituri punctie venoasa marca Meda Talos

Informația din text nu reprezintă un sfat medical, pentru orice problemă medicală vă rog consultați medicul !

Te rugam, sa nu copiezi acest text!