fbpx

PansamenteUlcer de gamba

O intrebare de pe grup: ”Buna ziua, ce as putea sa pun pentru a mai ajuta la vindecare? Momentan folosesc solutie antiseptica cu rivanol, pansamente cu impregnare de trigliceride si ioni de argint si comprese sterile ( pe langa zona cu rana aplica un gel antiinflamator cu ketoprofen ).”

Raspunsul meu la acesata a inceput cu o serie de intrebari care sa ma edifice mai bine cu starea pacientei si a intelege ce se intampla acolo si care sunt factorii cauzali:

  • care este localizarea plagii, tibial?
  • de la ce este urma aceea rotunda in partea de sus a plagii?
  • vad urma de elastic de soseta ( daca foloseste sosete ce tip de sosete: nylon, bumbac, elastan? )
  • cu ce fixeaza compresa sterila?
  • de cat timp este plaga?
  • pacienta este cu diabet?
  • a facut investigatii vasculare ( minim Doppler vascular ) si ce rezultat are?
  • cum pastreaza flaconul cu solutie antiseptica cu rivanol dupa ce l-a desfacut?
  • daca pacient este deplasabila?
  • care este postura eu zilnica in cea mai mare parte a zilei: sezut, intins, in picioare?
  • ce fel de tratament cronic are?

Raspunsul colegei a fost:

  • plaga este localizata tibial
  • initial a fost ca in poza pe care v-o atasez mai jos
  • urma este de la ciorap de bumbac si de la pansament asigurat cu un produs de fixare film
  • plaga are 2 saptamani
  • a evoluat de la o crusta la aceasta gaura
  • nu a facut investigatii vasculare
  • este diagnosticata cu ulcer varicos
  • dupa ce deschide flaconul cu solutie de rivanol il tine la rece
  • pacienta este dpalasabila dar marea majoritate a timpului sta in fotoliu cu picioarele in jos (nu vrea sa pe puna pe scaunel)
  • tratament cronic: sulodexid forma tablete ca anticoagulant heparinic, tablete cu rutozida si acid ascorbic pentru fragilitate vasculara, diuretice de furosemida si spironolactona, un vasodilatator cerebral cu nicergolina, un antihipotensor cu candesartan, un betablocant pe baza de carvedilol si aspirina ca antiplachetar, iar ca antiinflamator ia cate 10 zile pe luna un produs pe baza de tenoxicam , tratament pe care il ia cand si cum vrea ea, regim hiposodat nu tine
  • a avut si tratament antibiotic cu un produs continand ciprofloxacina in urma antibiogramei dar l-a terminat tot acum 2 saptamani, inainte sa devina rana atat de profunda
  • Bun din punct de vedere medicamentos este “blindata” corespunzator, asta daca ar si lua tratamentul asa cum i s-a indicat
  • Din punct de vedere al posturii este complet defectuoasa exact cum ati spus, piciorul ar trebui sa stea intins pe cea mai mare parte a zilei ca sa favorizeze circulatia de intoarcere
  • Chiar daca nu a facut un Doppler venos, daca se stie ca este insuficienta venoasa ne-am cam lamurit ( Dopplerul ne-ar fi lamurit mai mult legat de stadializarea CEAP cu privire la acesta, dar dupa cum arata cred ca este undeva la nivel 4-5 )
  • Faptul ca poarta ciorap de bumbac este super bine, insa nu e bine faptul ca strange, eu personal as taia elasticul la ciorap sau as folosi un ciorap cu chilot pentru a nu obstrua circulatia in acea zona ( desi sunt convinsa ca nu se va intampla minunea – cunosc genul de pacienti care sunt “Gigi contra” )
  • De asemenea, faptul ca tine solutia cu rivanol la rece e super bine pentru ca acesta la temperatura camerei ( la peste 25 grade ) dupa desigilare poate dezvolta bacterii si prin aplicare se pot inocula in plaga
  • Eu personal nu mai folosesc de ani buni o astfel de solutie, decat ca si comprese pe zone de piele intacta in traumatisme ale membrelor pentru ca are efect antiinflamator, dar si in acest caz la conprese prefer Sulfatul de Magneziu are eficienta mult mai mare
  • Pe plagi eu folosesc fie o solutie antiseptica pe baza de clorhexidina, dar limpezita cu ser fiziologic, fie ser betadinat 3-5% care il limpezesc apoi tot cu ser fiziologic pentru ca ionii de betadina sa nu inactiveze substantele folosite ca tratament
  • un gel heparinic pe zonele adiacente este foarte util, favorizeaza fluidizarea sangelui si circulatia in zona, dar unul care sa contina cea mai mare cantitate de heparina posibila ex: 100.000 UI de heparina, avem mare nevoie ca la orice plaga sa favorizam aportul sanguin in plaga pentru ca doar asa se vindeca plagile prin aport hidric si proteic care se face prin aport sanguin, evident.
  • Legat de produsul film de fixare, parerea mea sincera este ca in astfel de situatii ar fi de dorit ceva ce sa permita aerisirea plagii, de-aceea eu folosesc in astfel de situatii o singura compresa sterila pliata pe care o fixez cu o fasa hipoalergenica, aerata, usor elastica si autoadeziva. Produsele de fixare filmate sunt de electie intr-o plaga cu tendinte de uscare, nu pe termen lung, ajuta pentru ca mentine umeda plaga, dar unde avem fibrina si potential de infectie in orice moment nu as folosi, bacteriile abia asteapta mediul cald ai umed ca sa prolifereze.
  • Ce as face eu in plus fata de ce faceti acum: vazand ca acolo in cavitate este un strat substantial de fibrina ( zona aceea alb galbuie ), am nevoie de ceva care sa o inmuie, dar nu sa mentina umed,ci emolient, iar aceasta ar fi un unguent cu uree 5% care se prepara in farmacii pe suport de vaselina, cu aport de vit A si insulina. O sa va dau mai jos reteta pe care eu o folosesc, dar pe care doar farmaciile o prepara.

Unguent uree si insulină – Reteta :

  • Uree – 3 gr
  • Lanolină – 10 gr
  • Vaselină – 90 gr
  • Vitamina A sol – flacon 1
  • Insulină – 100UI/1ml

Ce rol au toate aceste substante din compozitia unguentului va scriu mai jos:

  • Ureea va aduce lichid din tesuturile invecinate si va inmuia fibrina pt a favoriza indepartarea ei
  • Insulina este un factor de crestere care ajuta la producerea celulelor de granulatie
  • Vitamina A este elementul esential in refacerea epitelizarii
  • Vaselina are rolul de emoliere

Atentie !!! daca plaga va deveni exudativa dupa folosirea ureei poate sa macereze pielea din jur, pe care eu o protejez cu o crema pe baza de zinc cu care se unge strict pielea din jurul plagii si NU in plaga, nu foloseste Zinc in plagi!!!

De asemene, daca cumva plaga devine exudativa cu exudat mediu spre abundent  trebuie sa alternez cu un produs pe baza de alginat de calciu care are rolul de a elibera particulele de alginat in plaga,acesta va curata peretii cavitatii si va capta exudatul transformandu-l in gel

Pe parcurs protocolul se va schimba in functie de evolutie, de-aceea aceasta este ce as face eu ACUM in aceasta faza, insa trebuie urmarit pentru a vedea evolutia.

In primul rand va trebui sa ii castigati complianta pentru ca aici e marea batalie.

Legat de crustele din jur e foarte importanta spalarea picioarelor zilnica cu apa cu bicarbonat si favorizarea indepartarii oricarei scuame/crusta care poate sub ea sa dezvolte bacterii si sa deschida o alta ulceratie. Dupa spalare, gel heparinat si dupa ce acesta intra in piele trebuie hidratata piela si emoliata pe intreg piciorul. Eu de exemplu folosesc alternativ: formule de creme hidratante cu vit A si F sau A si E alternativ cu vitamina A uleioasa ( o data una o data alta ), dar numai dupa spalarea picioarelor si alicarea gelului heparinat si intrarea acestuia in piele.

Eu, personal  ACUM in aceasta faza, tinand cont de informatiile furnizate as proceda dupa cum am explicat. Aceasta informatie nu substituie un consult medical avizat si nu o considerati ca atare.

Desigur, fiecare asistent medical stie ca orice problema medicala se rezolva la medic, nu e nevoie sa mai amintim asta, pe acel grup noi impartasim experienta, incercand astfel din cazuistica cu care ne-am intalnit in anii de experienta, sa evoluam profesional impreuna si sa crestem calitatea serviciilor medicale din Romania.

Noi ca asistenti medicali NU avem voie sa dam indicatii medicale cu privire la tratamente, e de stiut acest aspect, insa dreptul la libera exprimare, ne permite sa impartasim din viata profesionala cu alti colegi in scopul evolutiei profesionale, atata timp cat aceasta NU pune in pericol viata si sanatatea umana.

Astfel, mereu reamintesc colegilor care imi cer sfaturi, ca raspunsurile mele NU sunt SFATURI MEDICALE, ci pareri personale, acestea avand doar cu caracter informativ, nesubstituind un consult medical.

Pentru alte cazuri puteti accesa link-ul: Cazuri

Informația din text nu se poate aplica fără indicația medicului. Pentru orice problemă de natură medicală vă rog consultați medicul !

Te rugam, sa nu copiezi acest text!