Povestiri medicale 

Fățuca lui caldă era sprijinită pe mâna ei, care deja îi amorțise de atâta nemișcare. Îi era teamă să se miște pentru a nu-l deranja. Stătea pironit cu ochișorii umezi spre ea. O sorbea din ochi. În timp ce savura acestă stare de adânc transfer afectiv, telefonul vibra usor semnaland notificari al vreunui mesaj.

Luă telefonul cu mâna liberă și îl deschise. Era profund surprinsă. Nu îi venea să creadă. Trecuseră 30 de ani de când i-a frânt inima, lui, primului ei iubit. Acum îi scria. O găsise pe facebook de ceva vreme, o adăugase în lista de prieteni, însă nu o contactase niciodată până acum.

Citi cu nerăbdare rândurile primite. Era o poezie tristă, scrisă de el, după ce o pierduse , atunci la 18 ani. Din acele versuri cu rimă albă, înțelesese cât de profund afectat a putut fi după pierderea suferită.

– Această poezie ți-a fost dedicată. Am considerat că era important să o primești. Oricum de atunci, nu am mai scris nici un rând.
– Sincer regret. Regret că te-ai lăsat de scris, regret toată suferința pricinuită, dar acum e tardiv să explicăm conjunctura care a condus la faptele de atunci.
– Poate așa trebuia să se întâmple. Am și eu o familie, o soție deosebită care mă iubește și un copil minunat care a ajuns la maturitate și care ne împlinește sufletește.
– Mă bucur mult pentru tine, cu toată ființa mea. Și pentru mine cea mai mare realizare este copilul meu, o fiică deosebită care m-a făcut mândră prin fiecare realizare a ei.
– Desigur, am văzut. Am urmărit pe facebook postările. În seara asta mă gândeam cum a trecut timpul și ce ECOU ai lăsat în sufletul meu. Ultima noastră întâlnire cu acea bluziță albă pe care o purtai, cu părul acela blond și inelat ce îți cădea pe umeri, mă va urmări mereu. O amintire, închisă adânc în suflet și care va arde mocnit pentru vecie.
– Pentru mine, ultima amintire a fost una dureroasă. După plecarea ta în armată, am mers pentru o ultimă dată la mama ta în vizită. Am rugat-o să îmi permită să petrec ceva timp în camera ta unde stăteam de atâtea ori împreună. Am deschis dulapul, am luat una din bluzele tale care încă mai păstrau mirosul acelui parfum, și cu bluza ta în brațe, m-am așezat lângă păpușa blondă pe care o păstrai mereu pe pat și pe care ai pieptănat-o la fel cum eram eu. Am plâns minute în șir. Apoi totul s-a pierdut în neant. Te-am pierdut.
– M-ai pierdut pe mine, însă ai câștigat altceva foarte important în tot acest timp.
– Ce anume?
– Pe TINE. Ai realizat ceva extraordinar. Ai învățat să DĂRUIEȘTI. Te urmăresc de ceva vreme. Scrii extraordinar, iar ceea ce faci tu, ceea ce dăruiești tu, este ceva UNIC. Probabil toată suferința și toate neâmplinirile prin care ai trecut de-a lungul anilor au condus la nivelul tău de înțelegere al lucrurilor și la altruismul de care ești capabilă.
– Oooo, îți mulțumesc din suflet. Nu știam că ești acolo în umbră și mă pândești. Știi, Mark Twain spunea că oamenii au doar două momente importante în viața lor : ziua în care s-au născut și ziua în care au aflat DE CE? E adevărat, sunt unul din puținii oameni norocoși care au avut șansa în viața lor să se bucure și de cel de-al doilea moment, să afle DE CE s-au născut, să-și afle rostul. Mă năpădesc doar sentimente de recunoștință față de acest UNIVERS generos, care a conlucrat la realizarea dorințelor mele de autodepășire continuă. 

După finalizarea neașteptatei conversații, așeză telefonul lângă ea și continuă să  privească în ochii aceia calzi și umezi ce se odihneau pe pieptul ei. “Câtă iubire sinceră și necondiționată”, gândi asistenta.

Pentru mai multe subiecte medicale puteti accea link-ul: Articole

Informația din text nu reprezintă un sfat medical, pentru orice problemă medicală vă rog consultați medicul !