Povestiri medicale – Subiecte medicale
Nu sunt, așa cum am spus de mai multe ori, un asistent medical extraordinar, nici măcar foarte bun, fac parte din marea majoritate a celor care își îndeplinesc meseria cât pot de bine, cu dorința de a practica respectul și înțelegerea pentru pacient.
Și pentru că în ultima vreme am fost mai mult „în gazdă” prin unele spitale din țară, pentru că multă lume a comentat pro sau contra despre ce și cum se întâmplă în ele, m-am gândit să scriu și eu despre cum am văzut EU aceste condiții ca asistent și pacient în același timp.
Nu o să fiu chiar atât de obiectiv, dar nici foarte subiectiv, voi încerca să fiu echidistant atât cât pot.
Problemele mele medicale au început prin 2013, dar s-au depreciat galopant din septembrie anul trecut.
O ipoteză despre agravarea stării a fost o infecție covid „dusă bărbătește” pe picioare, dar este doar o ipoteza, greu de verificat după vaccinare și timpul scurs din acel moment.
Diagnosticele sunt multiple: de la hipertensiune arterială, bloc de ramură stâng, insuficiență aortică, insuficiență mitrală, insuficiență cardiacă până la cardiomiopatie dilatativă de origine valvulară.
Mai pe înțelesul nostru, al muritorilor de rând: valva aortică, se pare din naștere, are un defect, care a dus la dilatarea inimii prin supracompensare și care a condiționat ulterior celelalte afecțiuni.
Una din problemele cele mai urâte și deranjante oarecum pentru mine, este faptul că deși am făcut ecografii cardiace regulat prin monitorizările anuale la care mergeam cu consecvență, până anul acesta nimeni nu a pus în discuție problema unei operații. Nu știu: nu au văzut, nu au știut cum trebuie interpretate modificările care au început să apară cu siguranță gradual și nu peste noapte, nu pot înțelege cum s-a ajuns aici cu toată monitorizarea anuală făcută?!
Și pentru că lucrurile s-au agravat, nevoia unor intervenții chirurgicale a devenit brusc foarte mare. Și așa a apărut problema ADRESABILITĂȚII. De ce? … continuarea după ANUNȚUL de mai jos 👇👇👇
Pentru că încercările de a ajunge la un spital din apropiere au fost un eșec dureros. În urma unui consult la acel spital de renume, la care am ajuns cu trenul, nefiind în localitatea mea de reședință, am obținut o programare pentru internare la o dată ulterioară, aproximativ la o lună de la acest consult.
După o lună de așteptare până la acea programare, după câteva ore de drum, pregătit cu toate sarsanelele pentru internare ( conform programării stabilite ) ajung la ușa cabinetului pentru internări cu o DISPNEE de efort severă și vizibilă, marcată de tuse ( lipsă de aer la efort ). Nu mică mi-a fost mirarea, însă, când a ieșit o doctoriță rezident care mi-a transmis că: „acum nu se poate face internarea, ținem legătura, avem numărul de telefon, vă anunțăm…”. Adică un șut în… gluteus maximus ( mușchi fesieri ).
Astfel că, m-am reîntors la noi în localitate unde medicul pe a cărei secție am tot fost tratat din septembrie încoace, de nenumărate ori, mi-a spus că este imperios necesar să ajung la cineva specializat pe patologiile mele asociate, pentru că complexitatea situației, pe dânsul deja îl depășeste. Dacă am fost refuzat aici, unde tot dumnealui mi-a recomandat să merg, va trebui să caut în alte părți chiar dacă la distanță mai mare de casă.
Și-acum se pune întrebarea: cum poți ajunge la cei care pot să te ajute, care au o pregătire DEOSEBITĂ, cei la care apelăm când ceilalți se consideră depășiți? Ei bine, nu e chiar atât de simplu. Nu te poți programa în mod DIRECT la dânșii. Aceștia sunt asaltați de sute de pacienți, motiv pentru care au o echipă în preajma lor care le triază cazurile pentru că efectiv sunt copleșiți. Și SINCER înțeleg. Acești MEDICI profesioniști au ajuns printre ELITE, pentru că au investit zeci de ani în pregătirea și formarea lor continuă, iar acum sunt efectiv asaltați de pacienți și din păcate de multe ori pentru probleme minore pe care le pot rezolva și ceilalți care NU sunt la nivelul lor de pregătire.
Nu vreau să credeți că mă victimizez sau că mă dau “cel mai lovit dintre pământeni”, însă experiența mea de asistent, m-a pus de multe ori în postura să fiu întrebat de pacienți “nu știi un medic bun, conferențiar sau profesor că vreau să merg la CEL MAI BUN”. Dacă întrebi pentru ce, afli că au o hipertensiune la debut ( 140/85 ) sau au o tulburare digestivă, dar ei vor la CEL MAI BUN. Am ținut să menționez acest aspect, deoarece cu această ocazie am înțeles problema dificilă de ADRESABILITATE și am început să nu mai dau vina pe acești medici că sunt inabordabili, ci pe pacienții care îi asaltează pentru probleme nejustificate sau mult prea minore pe care le-ar putea rezolva chiar și un medic debutant.
De-asemenea, am ținut să aduc în discuție această problemă, tocmai în speranța de a-i responsabiliza atât pe pacienți, aparținători, dar și pe colegi, să înțelegem că în societatea actuală PROFESIONIȘTII sunt foarte RARI, iar dacă noi nu conștientizăm că trebuie să le dăm TIMP să îi salveze pe cei realmente GRAV bolnavi, pe cei care nu au alte șanse de rezolvare, pe cei pe care ceilalți se simt depășiți să o facă, aceștia vor muri pe capete.
Eu dragi cititori, datorită imposibilității de a ajunge la acel medic PROFESIONIST, m-am văzut nevoit din DISPERARE, cu rușine o spun, să apelez la vechea „instituție” a cunoștințelor: prietenii prietenilor mei. Și țin să mulțumesc extraordinar de mult pe această cale, persoanelor care m-au ajutat, care doar din omeniei și bunătate au făcut-o.
Mulțumesc mult și sărut mâna, al dvs. asistent medical de medicină școlară Cristian Gabriel Hermeniuc.
👉 Pentru mai multe subiecte medicale puteti accea link-ul: Articole
Discleimer
Informațiile disponibile pe acest site (text, video, imagini) au exclusiv rol educațional și informativ. Ele nu constituie și nu pot fi interpretate ca sfat medical, diagnostic, tratament, indicație terapeutică sau protocol profesional.
Pentru orice problemă medicală, simptom sau decizie privind îngrijirea unui pacient, este necesară consultarea unui medic sau a unui profesionist autorizat.
Materialele prezentate pe acest site nu reprezintă formare profesională oficială și nu substituie ghidurile, protocoalele sau procedurile medicale oficiale. Conținutul reflectă experiența educațională și practică a unui asistent medical instructor și are rol exclusiv informativ.
Simulatoarele și kiturile de practică prezentate pe site au exclusiv rol didactic și sunt destinate exersării procedurilor medicale în scop educațional.
Informațiile prezentate nu trebuie utilizate pentru realizarea procedurilor medicale asupra unei persoane reale fără pregătirea profesională corespunzătoare și fără respectarea protocoalelor și reglementărilor aplicabile.
Utilizarea informațiilor de pe acest site se face pe propria responsabilitate.
Prezentările de caz sunt modificate și anonimizate, iar orice asemănare cu persoane, situații sau evenimente reale este pur întâmplătoare. Conținutul respectă principiile protecției datelor personale și protejează identitatea pacienților.


