fbpx

Ce-am fost si ce-am ajuns !

Eram de câteva minute angajată în efectuarea pansamentului pe care îl executam aproximativ de 3 ori pe săptămână, acestui pacient de 90 ani. Azi era mai tăcut decât de obicei, parcă ușor melancolic.

Ne cunoșteam deja de 5 ani, de când dânsul a făcut primele ulcere de presiune, fiind cu diabet zaharat insulino-dependent și astfel cu o neuropatie diabetica, inițial, care ulterior s-a complicat și cu o arteriopatie cu minime obstrucții pe vasele arteriale. Astfel încât, ulcerațiile se deschideau pe o parte, și se vindecau pe de altă parte, necesitând pansamente continuu.

Mă privea în tăcere, cu ochii ușor mijiți, mirat de modul în care îmi desfășuram activitatea, cum îi curățam rănile cu mișcări sigure, fără să ezit nici o clipă în alegerea materialelor, succesiunea folosirii lor și modul de utilizare.

– Am vrut să vă mulțumesc pentru povestioara pe care mi-ați adus-o tipărită pe hârtie, zise dl.I, rupând tăcerea. Aveți un talent nemaipomenit, felul în care puteți reda trăirile din interacțiunile dvs cu pacienții, este extraordinar.

– Vă mulțumesc foarte mult de aprecieri, mai ales că vin din partea unui om atât de distins și stilat ca dvs.

– Am citit întreaga povestioară de câteva ori și am vrut să vă spun că dincolo de supriza plăcută pe care am avut-o, descoperind talentul dvs în ale scrisului, am avut și o surpriză neplăcută, descoperind că vă purtați la fel cu toți pacientii.

– Cum adică? Ce anume v-a supărat?

– Păi… pe toți pacientii îi îmbrățișați la plecare? Am crezut că noi doi avem o relație mai specială…

Realizasem brusc sentimentul de “gelozie” frumos mascată, de eleganța-i caracteristică, a d-lui I.

– Of, dar domnul, din povestioara pe care ați citit-o, era în fază terminală după cum ați remarcat, era speriat de inevitabilul sfârșit de care era extrem de conștient, mai ales că fusese profesor de filozofie și avea nevoie de suport, de căldura umană care să îl ajute să evolueze lin spre EXITUS. Știți că majoritatea oamenilor au repulsie față de cei în fază terminală, care miros îngrozitor? Știți că nimeni nu le oferă îmbrățișări, uneori nici măcar familia care este oripilată și îngrozită de tot procesul de descompunere, care uneori se produce încă înainte de a fi plecat? Vorbesc cu dvs toate acestea, deși nu ar trebui, pacienții nu ar trebui să vadă nici măcar cu ochii minții, grozăviile acelor momente. Însă, dvs sunteți un om special, de o profunzime și un realism pe care rar mi-a fost dat să le întâlnesc. De-aceea am convingerea că puteți înțelege câtă nevoie au acești oameni de mângâiere, de îmbrățișări și manifestarea afecțiunii pentru a le ușura TRECEREA.

– Ooooo, dar am glumit, o întoarse dl I, ascultând tirada de argumente, simțindu-se măgulit de laudele aduse, dar și ușor jenat pentru atitudinea lui. Eu apreciez foarte mult felul profesionist în care vă desfășurați activitatea, dar în același timp păstrându-vă și latura UMANĂ a acestei meserii. Știți ce este, însă frunstrant pentru mine ?

– Ce anume, dle I?

– Privesc retrospectiv, cu ani în urmă și nu îmi vine să cred “ Ce am fost și ce am ajuns!”.

– La ce vă referiți?

Mă privi lung, chicotind ușor, cu ochii aceia de un albastru azuriu, cum îi sprijineam piciorul pe care îl pansam pe abdomenul meu, pentru a-l susține și a avea acces la el și pe partea de gambă:

– E frustrant să știu, privind prin negura timpurilor, cum îmi sărutam femeia și ce senzații trăiam în acele momente, iar acum să nu mai reușesc să SIMT nimic, nici măcar cu talpa piciorului.

Zicând acestea, începu să zâmbească șugubăț, timp în care fiica se simți datoare să explice că tatăl ei a fost toată viața un mare crai, blond, cu ochi albaștri, de o eleganță impecabilă, pe care îl vânau toate femeile, iar el avea ochi doar pentru soția lui.

Plecând de la dânșii, în drum spre mașinuța mea portocalie, meditam la tragedia umană. Cât de trist poate să fie ca în acest corp uzat și obosit al omului de 90 de ani să rămână prizonier spiritul tânăr cu aceleași aștepări și dorințe….

Pentru mai multe povestiri medicale puteti accesa link-ul: Povestiri medicale

Bacteria Helicobacter Pylori

Această povestire este o ficțiune, orice asemănare cu persoane sau situații din viața reală este pur întâmplătoare !

Te rugam, sa nu copiezi acest text!