fbpx

Povestiri ne-medicale

🔴👉 Și pentru ca azi am păcătuit cu GANDUL și mă simt RUSINATA ca am judecat fără sa cunosc contextul, am zis sa împărtășesc cu VOI.

👉 De regula, în zona unde locuiesc ( ca peste tot de altfel ) locuri de parcare ZERO, astfel ca în mod obișnuit îmi parcam mașina langa gardurile unor case din apropiere fără a bloca intrările desigur, doar pe fâșia dintre sosea și gard.

👉 De mai bine de o luna, langa una din aceste case cineva pusese o mașină gri și nu a mai mișcat-o pana azi. Observ și eu ca azi mașina plecase, și la întoarcere chiar mă gândeam ce bine ca îmi voi putea pune mașină chiar acolo, fiind în raza vizuala a geamului meu.

👉 Ei bine, la întoarcere SURPRIZA: proprietarii casei tocmai lucrau de zor pe acea zona, sa sape și sa monteze niște cauciucuri verticale, pentru a nu se mai parca acolo, așa gândisem in acel moment, când am observat ce lucrează.

👉 În sinea mea mă gândesc: “Cu ce naiba va deranja frate dacă mai lasă omu mașină acolo, ca doar nu va mânca gardul” – nu sunt mândră de asta, acum … :)) …

👉 Mă învârt ceva pe langa bloc pana găsesc un coltisor unde sa îmi strecor “tirul meu” portocaliu, iar la intrarea în bloc, când trec pe langa proprietarii care săpau acolo, doi tineri foarte drăguți de altfel, cu care ne salutam zilnic respectuos, mă saluta din nou zâmbind și-atunci intru și eu în vorba:
– Ce faci vecine pe caldura asta?
– Pai uitați doamna, pentru ca de o luna mașină aceea gri nu s-a mai mutat pana azi, și nu au lăsat nici un număr de telefon, iar rotile din fata erau fix pe gura de canal unde vin cei de la RADP sa citească contorul de apa, nu am avut cum sa ii sunam sa vina sa o tragă putin masina, astfel ca ni se pune estimare de consum dacă nu se face citirea. Nu am vrut sa fim rai sa sunam la poliție, dar acum ca a plecat, ne-am gândit cu soția sa ingradim gura de canal în stânga și dreapta cu doua cauciucuri sa nu se mai parcheze pe ea, în rest puteți și dvs și ceilalți sa parcati, dar sa nu blocheze canalul, oare am făcut bine, ce ziceți? O sa și vopsim cauciucurile în alb sa fie vizibile bine sa nu creem probleme si sa poata oamenii parca inainte si dupa aceste cauciucuri.

👉 În acel moment m-am rușinat GRAV de gândurile mele și m-am gândit pentru a “n”-a oară cât de tolerant a fost CREATORUL cu noi și ne-a oferit intimitatea gândurilor, ne-a oferit șansa de a nu ne face de cacao. 🤪🤣

👉 Ce ar fi insemant sa ne fie transparent creierul și sa se vadă mizeria din minte? 👉 “Sigur v-ați ajuns, aveți casa și curte cu parcare, nu va pasa și de ceilalți care stau la bloc și nu au unde parca” … ca și cum ar trebui bieții tineri ONESTI și MUNCITORI sa isi ceara scuze fata de cei care au apartamente ca ei au muncit și și-au făcut o casa …

👉 Mentalitatea noastră din “era ceușistă” în care marxism-leninismul inocula sintagma 👉 omul bogat = om rău, ca nu trebuie sa ne pese de bani, fapt pentru care nici banilor nu le pasa de noi, ne face sa gândim ca niște oameni săraci si asfel sa si ramanem saraci …

👉 Oare ati observat ca NOI, cei crescuți în acele timpuri și cărora ni s-a inoculat ideea ca nu ești om dacă nu muncești 10 ore pe zi la o fabrica sau apoi la un patron, ca SINGUR nu ai cum sa supravietuiesti folosindu-te de propriile forțe și abilități, NOI suntem cei mai predispuși la A JUDECA și suntem bolnavi de “mania persecuției”?

👉 Și ca sa finalizez într-un ton optimist pentru ca rușinea gândurilor mă macină încă și lucrez la a mă corecta si a-mi face MeaCulpa, vreau sa va spun un banc care releva cel mai bine boala numita “mania persecuției”

… Un individ merge la un meci de rugby și la un moment dat când jucătorii se aduna sa facă grămada, el se apleacă spre vecinul sau și ii șoptește conspirativ: “pui pariu ca aia s-au adunat acolo ca sa mă bârfească pe mine?” … :)) …

Povestiri ne-medicale - Ce ar fi daca nu am avea 👉 intimitatea gandurilor noastre?

Update la poveste
👉 Mi-au rezervat “locul de parcare” 👉 intre poarta si cauciuc e loc doar de un Smart 🤪
👉 Acuma ziceti si voi, nu le infrumuseteaza Smartul meu, gardul casei? Ce decor mai artistic si cromatic ti-ai dori 🤣🤣🤣

👉 Pentru mai multe subiecte medicale puteti accea link-ul: Articole

HAI să învățăm ÎMPREUNĂ 

🔴👉 Vom viziona IMPREUNA cu participantii imagini de cazuri cu PLĂGI ÎN FAZĂ DE NECROZĂ si vom DISCUTA ce se poate face pentru a facilita debridarea, ce nu e recomandat sau ce se greseste frecvent si ce solutii putem gasi pentru a evita complicarea situației, inclusiv despre produse farmaceutice existente pe piata medicala
Webinar - Plagi in faza de NECROZA

Informația din text nu reprezintă un sfat medical, pentru orice problemă medicală vă rog consultați medicul !

Te rugam, sa nu copiezi acest text!