fbpx

Povestiri medicale – Subiecte medicale

Doamna Meda, sunt foarte îngrijorată în ce direcție se indreapta tagma medicala. Eu personal sunt din ce în ce mai afectată emoțional legat de ce observ în jurul meu în spital. 

Merg la munca, de cum ajung intru pe saloane sa văd ce mai fac pacienții mei sau cei nou-veniți, încerc sa îmi fac treaba cât de bine pot, dar din păcate nu sunt singura pe acel tronson și munca mea nu are continuitate, iar pacientul are de suferit în toată aceasta lipsa de colaborare dintre noi.

Am fost libera doua zile, iar când am intrat pe tura, de noapte, primul lucru am mers sa îmi preiau secția sa văd cum sunt pacienții. Observ la un pacient vârstnic, pe noptiera ca avea toate cele 3 porții de mâncare de peste zi, puse acolo și neatinse. Mă apropii de patul dansului, stătea apatic, cu ochii tintiti în tavan, îi cuprind mana în mana mea și îl întreb: “De ce nu ati mâncat, domnu’ N?”, adresându-ma pe numele mic pentru a-i da o stare de confort și senzație de familiaritate, ca sa îl încurajez astfel, sa vorbească. 

Se ridica ușor, într-un cot, ca și cum i-ar fi fost rușine sa vorbească cu mine intr-o poziție prea relaxata, și îmi spune cu o voce stinsă: “Aș fi mâncat doamna asistenta, dar nu am avut nici măcar o lingura. Am cerut la oamenii ăștia din salon, dar li frica sa nu ia ceva infecții, desi le-am zis ca le spăl după ce mănânc, apoi nu o avut curajul”. 

Am rămas consternata, doamna Meda. Unde mai e dramul de umanitate din noi? Nici noi ca oameni nu mai suntem UMANI de teama de infecții și moarte care ni se tot inoculează, iar cadrele medicale, care ar trebui sa fie acolo pentru pacient, sunt doar niște roboti care vin sa execute o treaba pentru salariu. Va dați seama ca înaintea mea au trecut încă doua ture de colegi și niciunii nu au avut curiozitatea sa întrebe pacientul DE CE nu mănâncă?! 

Suntem îmbrăcați în echipamentul asta care ne dezumanizează și mai rău, desi infecții au fost de când lumea, iar asistenții și medicii mereu au lucrat în medii contaminate, dar știau sa se protejeze și sa protejeze pacientul. Acum nu doar ca nu știu nimic, ca toată medicina e un “protocol” împrumutat ca și cum noi oamenii am fi mașinării sa funcționăm cu toții după aceeași schema tehnica, dar am pierdut complet și latura umană.

Zilele trecute o colega îmi spunea: “Ce tot te sfarmi atâta, ca oricum nu ii poți salva pe toți și dacă medicii nu intra pe tronson sa consulte, ce te tot agiti tu?”. Mi-a lăsat un gust amar observația ei, dar DA, doamna Meda, medicii fac vizitele din usa salonului, nu intra sa dezbrace pacientul. Totul se face după o foaie de observatie și niște analize care și alea uneori sunt recoltate corect, alteori, exact cum spuneați și dumneavoastră asistenții habar nu au CUM trebuie recoltate ca sa iasă valori pertinente, ei doar “executata o procedura”, așa numai ca sa ne facem treaba. Sânge hemolizat trimis la analiza, iar dacă medicul biochimist suna din laborator sa spună ca nu e corect recoltat, unele pun mana în sold și ripostează: “ia haideți dumneavoastră și recoltati dacă nu va convine sa văd dacă o sa va descurcati mai bine la pacienții ăștia fără vene”! Ca mereu când nu putem face ceva, doamna Meda, e de vina pacientul: nu are vene, e deshidratat, e obez, nu colaborează etc, toată neputința și neștiință noastră este mascata de scuze și justificări.

… continuarea după ANUNȚUL de mai jos 👇👇👇

HAI să învățăm ÎMPREUNĂ 

👉 Înscrie-te la seminariile ONLINE de puncții și vei primi ACASĂ prin curier Kitul de exerciții, suportul de curs și 4 ore de seminar UNU la UNU cu Meda. Click pe imaginea de mai jos pentru DETALII și ACHIZIȚIE👇👇👇

Seminar ONLINE de punctii + Kit de practica + Suport de CURS

A venit un medic rezident nou, care așa ca mine SPERA “sa ii salveze pe toți”, și este singurul care intra pe saloane, sta de vorba cu pacienții și ii dezbraca, ii consulta din cap pana în picioare, fără teama ca moare de la vreo infecție transmisă prin echipamentul “de cosmonaut” pe care suntem obligați sa îl purtam. Zilele trecute, a venit la mine, pentru ca a văzut ca sunt singura care inspectez pacientul și le spăl pana și picioarele, le tai unghiile dacă văd ca e cazul și îmi spune: “Tu știi ca pacientul din salonul X are o gaura în spate?”. Era sa leșin, pentru ca eu mergeam des în acel salon, și pacientul avea și escare calcaneene și i le pansam zilnic, nu erau infectate. Am simțit și eu ca mirosea ușor fetid, dar nu mă puteam lămuri de unde. De doua săptămâni e la noi și  leucocitele mereu crescute, vsh-ul la fel, subferilitate, i se administra la 12 ore tratament antibiotic și nu ceda infecția, dar nimeni nu știa de unde este pentru ca pulmonar nu avea nimic, urinar nu avea nimic și nu se lămurea nimeni ce e cu el și de ce nu cedează febra. 

Așa ca doamna Meda, a trebuit sa vina acest rezident sa facă ceea ce trebuia sa se facă de la primul examen obiectiv: sa dezbrace pacientul, ca sa vadă ca are o infecție de la o rana la spate care supura și pacientul știa doar ca “are demult aia acolo, da nu l-o supărat, de-aia nu o zis nimic”.

Sunt mâhnită, sunt traumatizata emoțional. Mă gândesc la mama și la tata. Ce se întâmplă dacă pățesc ceva și ajung pe o alta secție unde eu nu am acces? Ce facem doamna Meda cu oamenii noștri? Mai suntem noi OAMENI? Mai sunt dansii PARINTI? 

Se pare ca poetul nostru național Adrian Păunescu a trăit vremuri similare pe care le-a surprins în “Repetabilă povara”.

Cine are părinţi, pe pământ nu în gând
Mai aude şi-n somn ochii lumii plângând
Că am fost, că n-am fost, ori că suntem cuminţi,
Astăzi îmbătrânind ne e dor de părinţi.

Ce părinţi? Nişte oameni ce nu mai au loc
De atâţia copii şi de-atât nenoroc
Nişte cruci, încă vii, respirând tot mai greu,
Sunt părinţii aceştia ce oftează mereu.

Ce părinţi? Nişte oameni, acolo şi ei,
Care ştiu dureros ce e suta de lei.
De sunt tineri sau nu, după actele lor,
Nu contează deloc, ei albiră de dor
Să le fie copilul c-o treaptă mai domn,
Câtă muncă în plus, şi ce chin, cât nesomn!

Chiar acuma, când scriu, ca şi când aş urla,
Eu îi ştiu şi îi simt, pătimind undeva.
Ne-amintim, şi de ei, după lungi săptămâni
Fii bătrâni ce suntem, cu părinţii bătrâni
Dacă lemne şi-au luat, dacă oasele-i dor,
Dacă nu au murit trişti în casele lor…
Între ei şi copii e-o prăsilă de câini,
Şi e umbra de plumb a preazilnicei pâini.

Cine are părinţi, pe pământ nu în gând,
Mai aude şi-n somn ochii lumii plângând.
Că din toate ce sunt, cel mai greu e să fii
Nu copil de părinţi, ci părinte de fii.

Ochii lumii plângând, lacrimi multe s-au plâns
Însă pentru potop, încă nu-i de ajuns.
Mai avem noi părinţi? Mai au dânşii copii?
Pe pământul de cruci, numai om să nu fii,

Umiliţi de nevoi şi cu capul plecat,
Într-un biet orăşel, într-o zare de sat,
Mai aşteaptă şi-acum, semne de la strămoşi
Sau scrisori de la fii cum c-ar fi norocoşi,
Şi ca nişte stafii, ies arare la porţi
Despre noi povestind, ca de moşii lor morţi.

Cine are părinţi, încă nu e pierdut,
Cine are părinţi are încă trecut.
Ne-au făcut, ne-au crescut, ne-au adus până-aci,
Unde-avem şi noi însine ai noştri copii.
Enervanţi pot părea, când n-ai ce să-i mai rogi,
Şi în genere sunt şi niţel pisălogi.
Ba nu văd, ba n-aud, ba fac paşii prea mici,
Ba-i nevoie prea mult să le spui şi explici,
Cocoşaţi, cocârjaţi, într-un ritm infernal,
Te întreabă de ştii pe vre-un şef de spital.
Nu-i aşa că te-apucă o milă de tot,
Mai cu seamă de faptul că ei nu mai pot?
Ca povară îi simţi şi ei ştiu că-i aşa
Şi se uită la tine ca şi când te-ar ruga…

Mai avem, mai avem scurtă vreme de dus
Pe conştiinţă povara acestui apus
Şi pe urmă vom fi foarte liberi sub cer,
Se vor împutina cei ce n-au şi ne cer.
Iar când vom începe şi noi a simţi
Că povară suntem, pentru-ai noştri copii,
Şi abia într-un trist şi departe târziu,
Când vom şti disperaţi veşti, ce azi nu se ştiu,
Vom pricepe de ce fiii uită curând,
Şi nu văd nici un ochi de pe lume plângând,
Şi de ce încă nu e potop pe cuprins,
Deşi plouă mereu, deşi pururi a nins,
Deşi lumea în care părinţi am ajuns
De-o vecie-i mereu zguduită de plâns.

👉 Pentru mai multe subiecte medicale puteti accea link-ul: Articole

HAI să învățăm ÎMPREUNĂ 

👉 Disponibil ACUM webinarul pentru montare BRANULĂ. Din cele 8 clipuri ale webinarului vei afla SECRETE importante cu privire la alegeri care te vor ajuta în reușita procedurii. Click pe imaginea de mai jos pentru DETALII și ACHIZIȚIE👇👇👇
Webinar Montare Branula

Această povestire este o ficțiune, orice asemănare cu persoane sau situații din viața reală este pur întâmplătoare !

Te rugam, sa nu copiezi acest text!