Tratamente la domiciliu – Povestiri medicale

Update 2026

𝗧̦𝗶 𝘀-𝗮 𝗶̂𝗻𝘁𝗮̂𝗺𝗽𝗹𝗮𝘁 𝘃𝗿𝗲𝗼𝗱𝗮𝘁𝗮̆ 𝘀𝗮̆ 𝗳𝗶𝗶 „𝗶̂𝗻𝘁𝗼𝗿𝘀 𝗱𝗶𝗻 𝗱𝗿𝘂𝗺”… 𝘀̦𝗶 𝗮𝗯𝗶𝗮 𝗺𝗮𝗶 𝘁𝗮̂𝗿𝘇𝗶𝘂 𝘀𝗮̆ 𝗶̂𝗻𝘁̦𝗲𝗹𝗲𝗴𝗶 𝗱𝗲 𝗰𝗲?

Nu din grabă. Nu din greșeală.
Ci parcă cineva îți schimbă direcția exact când trebuie… chiar dacă tu habar nu ai de ce.

Așa a început ziua mea.

Ora 6 dimineața. Primul pacient.
Ziua curgea normal, organizată, cu traseul stabilit dinainte. Mă deplasam de la un pacient la altul, făcând ceea ce fac zilnic: îngrijire, tratamente, responsabilitate.

Pe la ora 9, coboram o străduță. Urma să fac dreapta, pentru a ajunge la următorul pacient din program.

Și atunci sună telefonul.

Un pacient mă roagă să vin mai repede decât ora stabilită, chiar în acel moment, pentru că trebuie să plece urgent și are nevoie de intervenția mea.

În mod normal, aș fi continuat traseul și aș fi respectat programarea inițială.
Dar ceva m-a făcut să schimb direcția.

Nu am mai făcut dreapta.
Am făcut stânga. M-am întors din drum.

Două străzi mai încolo, urma să mai fac un viraj.
Și acolo… am văzut scena.

O femeie era căzută pe carosabil, lângă trotuar, într-o baltă de apă murdară.
Capul îi era înconjurat de sânge care se amesteca cu apa de pe jos.
Lângă ea, un cățeluș mic tremura, lipit de picioarele ei.
O tânără îi ținea mâna, vizibil speriată, fără să știe exact ce să facă.

În acel moment, nu mai există program, nu mai există „am de ajuns undeva”.
Există doar o situație medicală care are nevoie de intervenție.

Am oprit mașina imediat și am coborât.

Am evaluat rapid pacienta:
– era conștientă, pentru că răspundea la întrebări și stimuli
– însă nu era orientată temporo-spațial, adică nu știa exact unde se află sau ce s-a întâmplat
– prezenta o plagă la nivelul scalpului, cu sângerare activă

Am fugit la mașină, mi-am luat trusa medicală, am îmbrăcat mănușile și am început intervenția.

Am ridicat ușor capul pacientei și am verificat zona cervicală (ceafa), pentru a exclude un traumatism major. Nu am identificat semne evidente de fractură sau leziuni grave la palpare.

Am aplicat comprese sterile pe zona care sângera și am făcut presiune directă pentru a opri hemoragia.

👉 Aici este un lucru extrem de important, pe care îl spun clar:
În astfel de situații, primul ajutor NU înseamnă să faci lucruri complicate. Înseamnă să faci corect lucrurile simple: evaluare, protecție, presiune pe sângerare.

În câteva minute, a ajuns și ambulanța, chemată deja de alți martori.
Echipajul a preluat pacienta, iar ulterior a sosit și poliția.

Situația era sub control.

Și atunci… am observat ceva ce ceilalți nu mai vedeau.

Cățelușul.

Rămas în baltă. Ud. Murdar. Tremurând. Singur.

Și, pentru o clipă, nu mai era doar un cățel.
Era imaginea propriilor mele animale. Era Biju. Era Bella.
Era acel „ceva” care nu te lasă să pleci.

Și atunci mi-am pus o întrebare simplă:
👉 Ce fac cu el acum? Îl las acolo?

Răspunsul a fost clar: nu.

L-am luat în brațe și l-am pus în mașină, exact așa cum era – ud, murdar, tremurând.
Am lăsat numărul meu de telefon poliției și ambulanței, cu rugămintea de a mă contacta când vor identifica aparținătorii.

Problema era alta acum.

Eu aveam în continuare pacienți programați.
Apoi serviciu până la ora 19.
Apoi din nou pacienți seara.

Unde duc cățelușul?

Am sunat la cabinetul veterinar Biovet, unde îmi tratez și eu câinele.
Le-am explicat situația.

Răspunsul lor a fost simplu și omenesc:
„Aduceți-l. Îl ținem noi.”

Ajung acolo. Îl pun jos.
Și atunci observăm că are un picioruș traumatizat.

Medicul veterinar mă întreabă dacă a fost accidentat.

Și abia atunci realizez ceva important:
👉 Eu nu știam exact ce s-a întâmplat.
Am intervenit fără să cunosc contextul, pentru că urgența nu îți dă timp de povești.

După ce am plecat de la cabinet, mi-am continuat ziua de muncă.
Dar gândul nu îmi dădea pace.

Am sunat la 112 și am cerut informații.
Am fost transferată la poliție.

Și atunci am aflat adevărul:
👉 fusese un accident rutier, iar șoferul fugise de la locul faptei.

După aproximativ o oră, primesc un telefon.

O femeie. Emoționată.

Era fiica victimei.

Îmi mulțumește pentru ajutor și mă întreabă despre cățeluș.
Îi explic că este în siguranță, că i s-au făcut investigații și îi ofer datele de contact ale cabinetului veterinar.

La final, îi spun ceva simplu:
„Dacă aveți nevoie de mine, mă găsiți la acest număr sau la Policlinica Grigorescu.”

Și atunci vine momentul care… te face să te oprești.

Ea îmi spune:
„Și dumneavoastră, dacă aveți nevoie, mă găsiți la Clinica…, sunt medic gastroenterolog.”

Își spune numele.

Și în secunda aia… fac legătura.

Nu era un om necunoscut.
Era medicul care se ocupase de fratele meu într-un moment dificil.

Și atunci te întrebi…

Ce șanse sunt ca:
– un telefon să te scoată din traseu
– să ajungi exact în locul unde cineva are nevoie de ajutor
– să salvezi un om și un suflet mic
– iar la final să descoperi că, de fapt, exista deja o legătură între voi?

Poate că nu e despre coincidențe.
Poate e despre altceva.

👉 Despre faptul că meseria asta nu înseamnă doar tehnică, protocoale și programări.
👉 Înseamnă să fii prezent, să reacționezi și să nu întorci capul.
👉 Înseamnă să vezi nu doar pacientul, ci și tot ce rămâne în jurul lui.

Și dacă ar fi să rămâi cu ceva din povestea asta, rămâi cu asta:

👉 Nu ignora momentele în care viața te scoate din plan.
Uneori, fix acolo ești cel mai necesar.

Dar tu… ai avut vreodată o astfel de „întâmplare” care, de fapt, nu a fost deloc întâmplătoare? 💛

Dragi prieteni, am trăit azi, o experiență unică, ce mi-a confirmat încă o dată faptul ca nimic nu este întâmplător, experiență ce mi-am propus să o împărtășesc cu voi. Nu o fac pentru a mă lăuda în vreun fel sau pentru a încerca să dau lecții, tot ce mi s-a întâmplat și felul cum am reacționat m-a surprins chiar și pe mine. 

Ziua mea de muncă a început ca de obicei cu primul pacient la ora 6. M-am perindat de la un pacient la altul până în jurul orei 9 când, în coborare de pe o străduță urma să virez drepta, să mă deplasez la un altul, moment în care primesc un telefon de la un pacient care mă solicită să merg la el mai repede decât ora stabilită, adică chiar atunci, dacă e posibil, deoarece trebuia să plece urgent. 

În loc sa virez dreapta, virez stânga și mă întorc din drum. La două străzi distanță urma să mai fac un viraj pentru a ajunge la blocul pacientului, când în dreapta, observ căzută pe strada lângă trotuar o femeie care zăcea într-o baltă și un cățeluș care tremura la picioarele ei. 

O domnișoară o ținea de mână. Instant opresc mașina, cobor și evaluez situația: femeia era în decubit dorsal, am observat sângele care înconjura părul și se contopea în apa murdară. Am pus câteva întrebări, am observat că persoana răspundea la stimuli, însă nu era orientată temporo-spațial. 

Am fugit la mașină, mi-am adus trusa, am îmbrăcat mănușile, am ridicat ușor capul și am evaluat ceafa, observând că în afara unor leziuni superficiale ale scalpului de unde șiroia sângele nu prezenta alte traumatisme vizibile sau palpabile. Am aplicat un mănunchi de comprese sterile și am făcut presiune pe zonă. 

În acel moment a apărut și echipajul medical cu ambulanta, ambulanță solicitată înainte de sosirea mea de alți martori ai evenimentului. Nimeni de acolo nu prea părea să știe ce se întâmplase. Ambulanța a preluat pacienta. Venise și un echipaj de poliție. 

Brusc, realizez că rămăsese în baltă, tremurând, bietul cățeluș. Ce fac cu acest suflețel? Parcă îl priveam pe Biju meu, cațelușul meu drag ce mă așteapta nerabdator și bucuros în fiecare seară acasă.  

Am luat cățelușul, l-am pus în mașină așa plin de noroi și apă cum era. Am lăsat numărul meu de telefon poliției și ambulanței cu rugămintea de a mă contacta în momentul în care vor elucida situația și vor lua legatura cu aparținătorii. 

M-am văzut cu micuțul tremurând în mașină, ce fac acum? Eu am în continuare pacienti, apoi serviciu până la 19, apoi din nou pacienți până seara târziu, unde îl duc până mă vor contacta apartinatorii?

Sun la Biovet, cabinetul veterinar unde îmi tratez eu, cațelușul. Acolo găsesc ca de obicei aceeași oameni inimoși. Le explic situația și mă asigură că pot să le duc cațelușul și îl țin ei până seara, când,  dacă nu îl revendică nimeni mă oblig să merg sa îl iau eu acasă. Ajungând acolo și punând cațelușul jos, constatăm că acesta avea un picioruș traumatizat. Dl doctor ma întreabă dacă nu cumva a fost accidentat. Atunci realizez că, eu de fapt, nu știam ce s-a întâmplat, prea preocupată de a acorda primul ajutor, nu am stat sa aflu…

Dupa plecarea de la cabinet am relaut vizitele pe la pacienți, dar la un moment dat mă gândesc totuși să sun la 112 să explic situația și să întreb dacă nu cumva au luat legatura cu aparținătorii. Astfel, cei de la 112 mă transferă la poliție unde sunt informată că acel incident la care am participat de fapt a fost un accident cu fuga făptașului de la locul accidentului. 

Am rugat polițiștii să mă contacteze când află ceva despre aparținători pentru a-i pune în posesia cățelușului. 

Dupa vreo oră mă sună o doamnă care îmi spune că este fiica victimei, că îmi mulțumește din suflet pentru ajutorul acordat și mă întreabă de cățeluș, dacă acesta este bine și unde se află. Am informat-o că acestuia, prin bunăvoința echipei Biovet i, s-a și făcut o radiografie pentru determinarea eventualelor leziuni, am dat numărul de telefon de la cabinet și am rugat-o să mă informeze mai târziu despre starea și evoluția mamei și cățelului. La sfârșit i-am spus doamnei : “Dacă aveți cumva nevoie de mine mă puteți găsi oricând la acest număr de telefon sau ca asistent medical la Policlinica Grigorescu”. Ce credeți că răspune doamna? 

“Și dumneavoastră dacă veți avea vreodată nevoie mă găsiți la Clinica …., sunt medic gastroenterolog și se prezintă”.

Când mi-a pronunțat numele am rămas consternată să aflu că ne cunoaștem, că s-a ocupat de fratele meu când acesta a avut o problemă de sănătate. 

Acum va întreb pe voi: Ce șanse erau ca printr-o simplă întâmplare acel pacient ( care specific – fost medic veterinar actualmente pensionar ) să mă sune și să mă deturneze din drumul meu prin exact locul în care se întampla ca mama acestei doamne doctor este căzută pe jos cu acest cățeluș rănit? Oare o simplă coincidenta poate face ca omul ce putea da prim ajutor și care nu avea sufletul să lase un cațel rănit ( care nici macar nu știam în acel moment că e rănit ) să treacă exact în acel moment pe acolo? 

Nu sunt mistică, nici habotnică, din păcate nu am timp nici “de cele sfinte”, dar asta mi s-a părut prea de tot ca să fie o pură coincidență !!!

Pentru mai multe subiecte medicale puteti accea link-ul: Articole

Discleimer

Informațiile disponibile pe acest site (text, video, imagini) au exclusiv rol educațional și informativ. Ele nu constituie și nu pot fi interpretate ca sfat medical, diagnostic, tratament, indicație terapeutică sau protocol profesional.

Pentru orice problemă medicală, simptom sau decizie privind îngrijirea unui pacient, este necesară consultarea unui medic sau a unui profesionist autorizat.

Materialele prezentate pe acest site nu reprezintă formare profesională oficială și nu substituie ghidurile, protocoalele sau procedurile medicale oficiale. Conținutul reflectă experiența educațională și practică a unui asistent medical instructor și are rol exclusiv informativ.

Simulatoarele și kiturile de practică prezentate pe site au exclusiv rol didactic și sunt destinate exersării procedurilor medicale în scop educațional.

Informațiile prezentate nu trebuie utilizate pentru realizarea procedurilor medicale asupra unei persoane reale fără pregătirea profesională corespunzătoare și fără respectarea protocoalelor și reglementărilor aplicabile.

Utilizarea informațiilor de pe acest site se face pe propria responsabilitate.

Prezentările de caz sunt modificate și anonimizate, iar orice asemănare cu persoane, situații sau evenimente reale este pur întâmplătoare. Conținutul respectă principiile protecției datelor personale și protejează identitatea pacienților.