fbpx

Cum convingi pacientul ca NU are nevoie de tratament?

Este o întrebare a cărui răspuns o să îl dau prin intermediul unei povestioare hilare, întâmplate în cabinet, într-o zi de vineri, când așteptam cu nerăbdare week-endul, atât eu cât și șeful.

Cum spuneam, era o zi de vineri, pe la ora 11. Își fac intrarea în cabinet doi pacienți, soț-soție, pensionari, foarte dragi nouă, care de regulă erau foarte senini, nu se isterizau nici măcar când aveau probleme grave, le priveau cu resemnare, dar își făceau în mod disciplinat tratamentele. 

Astăzi, la fel ca de fiecare dată, intră zâmbitori, cu mult bunsimț. Se așează pe scaunele din fața biroului. Scot cardurile de sănătate și spun cu oarecare minimalizare că nu vor decât rețetele că în rest sunt bine. 

Domnul doctor confirmă cu ei medicamentele și dozele prescrise anterior, verifică scrisorile medicale dacă sunt în termen, eu îi invit pe pat pe rând pentru măsurarea tensiunii arteriale și frecvenței cardiace. Notăm toate valorile în fișa. “Negociem” data și ora următoarei programări, iar la final, domnul ridică ușor capul spre noi și parcă lipsit cumva de îndrăzneală întreabă cu o voce joasă:

– Domnul doctor, oare nu puteți să îi dați ceva soției pentru liniștire, că în ultima vreme este foarte nervoasă. Dacă fac un lucru bun ei i se pare normal că așa trebuie, dar dacă ceva greșesc așa de tare se supără că nu mai știu cum să o liniștesc.
– Păi, știu eu, îngăimă ușor dl doctor, privind pe sub sprâncene reacția doamnei, să înțeleagă dacă aceasta era una de nemulțumire la acuzele soțului sau de aprobare.

Ca să îi dau timp șefului să se lămurească pentru a ști dacă trebuie să abordeze diplomatic sau nu situația, am intervenit pe ton foarte serios adresându-mă domnului:

– Domnule M., când mergeți la baie și folosiți prosopul pentru șters fața, după ce îl așezați pe suport, aveți grijă să îl aliniați cu marginile de jos paralel, să stea așa frumos la dungă?

Domnul se uită cu niște ochi mari și nedumeriți la mine și foarte nesigur pe el spune:

– Nu, de ce?
– Cum nu? Și doamna suportă treaba asta fără să se enerveze pentru că eu m-aș enerva groaznic.
– Aaaa, păi nu este chiar așa.
– Am înțeles, dar mă gândesc atunci că, măcar franjurii de la covor aveți grijă să îi pieptănați zilnic să nu stea deranjați.

Domnul M mă privea consternat, cercetând până unde este glumă și unde încep să “derapez”.

În acel moment, șeful intervine și el în discuție, făcându-mi jocul:

– Ați văzut ce trebuie să suport eu zilnic aici, domnule M? Dacă nu pun tipizatele la loc așa cum le pune doamna asistentă se enervează, ce să mai îndrăznesc să umblu cu vreo fișă, așa că dacă la un moment dat nu mă veți mai găsi aici, să știți a cui este vina, zise el chicotind, moment în care domnul M în sfârșit sesizează nuanța de glumă și începe să râdă satisfăcut.
– Oooo, chiar mă gândeam adineaori când ați vorbit așa serios, că soția mea e un înger pe lângă dvs, ce mi-o fi venit să cer calmante pentru ea?

Domnul doctor se oferi apoi să discute cu doamna să vadă dacă se simte agitată și dacă ar avea nevoie de ceva calmante, însă soțul conchise că nu e cazul, precis el a fost mai irascibil și probabil fără răbdare, toate acestea în asentimentul doamnei, care mă privea cu adâncă recunoștință.

Astfel se finaliză consultația în această zi de început de week-end, când pacientul a realizat că se poate și mult mai rău. 

Pentru mai multe povestiri medicale puteti accesa link-ul: Povestiri medicale

 

Bacteria Helicobacter Pylori

Această povestire este o ficțiune, orice asemănare cu persoane sau situații din viața reală este pur întâmplătoare !

Te rugam, sa nu copiezi acest text!