fbpx

No, mulțămnit ești acuma,

cu cât mă plătești, bătrâne ?

Asistenta fusese din nou solicitată la domiciliul unui pacient. Din spusele soției la telefon, pacientul suferise un AVC pentru care fusese internat în spital câteva săptămâni, iar dupa spitalizare, când l-au adus la domiciliu au constatat prezența multiplelor escare calcaneene, dorsale și sacrale, escare pe care ei au încercat să le gestioneze, după umilele lor cunoștințe ( soția afirma că fusese asistentă medicală până la pensionare ), dar că acestea nu au evoulat favorabil, prin urmare au solicitat-o pe ea, asistenta ce aflaseră că se ocupă cu astfel de îngrijiri.

Ajunsă la adresa indicată, asistenta constată că se afla la două străzi distanță de blocul unde copilărise, loc ce îi trezea cele mai timpurii amintiri. Brusc, îi veniră în minte imaginile blajine ale bunicilor, în a căror casă îsi petrecuse primii cinci ani ai copilariei, imaginile primilor ei prieteni cu care împărțise aceste locuri de joacă, ce îi erau atât de dragi. Privi în jur și observă că, încă pe marginea aleilor erau sădite și înflorite acum, aceleași flori ale copilăriei, Crăițele portocalii ce i-au marcat cu mirosul și coloritul lor întreaga copilărie. Sentimente contradictorii o năpădiră: de regret dupa anii trecuți, bucuria revederii acelor locuri, durerea pierderii acelor dragi bunici. Se scutură rapid de toate aceste gânduri și se reculese, revenind la realitatea cotidiană. “Să nu uităm de ce ne aflăm aici ! “, îsi spuse asistenta sieși.

Bacteria Helicobacter Pylori

Sună la interfon. Ușa se deschisese brusc, ajunsese la etajul indicat, iar în spatele ușii se afla o ființă mică, împovărată de griji, cu o voce tremurândă a nesiguranță, ce o condusese în camera soțului, care zăcea neputincios pe un pat de dormitor.
– Așa l-am adus din spital, spuse ea grăbit, parcă justificându-se cu privire la starea jalnică în care se afla soțul ei. 

Asistenta dezveli pacientul, îl evaluă pe toata suprafața corpului și constată cu stupoare că bietul pacient se afla într-o stare deplorabilă, pacientul hemiplegic pe partea stângă, prezenta multiple escare : cele calcaneene erau în fază de necroză ( nepansate și uscate ), pe partea dorsală pe hemitoracele stâng prezenta o altă escară ce era pe punctul de a se închide ( doamna spunea că a fost mai rău înainte să îl trateze dânsa ), iar în zona sacro-coccigiană o escară oribilă ( nepansată și aceasta ) care se afla în fază de necroză pe alocuri, iar sub crusta necrotică era o colecție ce se simțea la palpare mobilă și foarte turgescentă, colecție ce se întindea până spre zona lombară, iar din profunzime emana un miros fetid a infecție. Ce era, însa cel mai interesant de stabilit, omul prezenta pe toata suprafața corpului: spate, membre, inghinal, axile, gât un eritem generalizat care se prezenta ca o arsură, cu escoriații ce fuseseră cândva probabil flictene și care era acoperită cu o pulbere albicioasă.
– Cu ce ați îngrijit pacientul? Ce anume ați pus pe piele?
– Oooo, păi până acum i-a mers foarte bine cu ceea ce am dat, dar nu știu de ce acum brusc lucrurile s-au agravat și nu mai scăpăm de roșeața asta, spune soția.
– Am ințeles, dar cu ce anume ați dat?
– Cu propolis, eu din experiența mea de asistentă, spune soția, știam că e miraculos, cicatrizează foarte bine și chiar a mers, încearcă ea să mă convingă, dar acum nu știu ce s-a întâmplat că nu mai merge.
– Ce fel de propolis, întreb? Pe bază de alcool?
– Nuuuu, doar propolis, spune ea.
– Cum să nu, soacră, intervine în spatele meu o voce de bărbat, nu am cumpărat noi 10 flacoane de spray cu propolis și l-am dat peste tot, că am dat o gămadă de bani pe el, doamna asistentă.
– Vai, dar alcoolul pe piele, dat asa în exces, arde, ceea ce este roșu acum reprezintă arsură și probabil alergie în urma aplicării excesive de alcool din sprayul cu propolis!
– Nu cred, doamna asistentă, că atâta l-am dat și nu a avut nimic, spune soția, până acum, cand nu știu ce a pățit. Eu am folosit foarte mult și știam că e foarte bun propolisul.

Asistenta nu mai insistă, deși un val de furie o năpădi în acele momente, a evaluat rapid toată situația și a facut o listă de materiale ce erau necesare pentru pansat și îngrijit și trimisese ginerele să le procure.

După ce ginerele se întoarse cu cele necesare, asistenta a început să și le sorteze pe o măsuță din apropiere, special pregătită în acest scop, timp în care ginerele se apropie de patul socrului și cu un ton ușor tendențios îi spune:
– No, mulțămnit ești acuma că m-am dus să-ți cumpăr ce-ți trebe? Cu cât mă plătești bătrâne? 

Asistenta, urmări cu coada ochiului reacția jenată a soției, care devenise mai mică și mai gârbovită și atunci realiză ce relație defectuoasă a putut exista în această familie și de câtă suferință emoțională erau încercați aceștia. Pacientul, în tot acest timp, bolborosea ceva complet neinteligibil, dar dupa tonul vocii și agitația psihomotorie, puteai foarte bine să realizezi furia și nemulțumirea acestuia.

Dupa ce își îmbrăcă manusile de unică folosință începu să își desfășoare activitatea cu meticulozitate :

  • Curăță toată suprafața corpului de acea pudră albă ce îi acoperea pielea
  • Masă apoi cu gel heparinizat, toate zonele de presiune ce nu prezentau discontinuități tegumentare, ci numai peteșii de culoare violacee, pe zonele de presiune, încercând prin asta să reducă riscul apariției altora
  • Apoi aplică printr-un masaj ușor pe toată suprafața corpului, crema cu vitamina A si F pentru hidratare si reducerea eritemului datorat arsurii cu alcool
  • Pe zonele plantare ale membrelor inferioare, curăță toată planta, inclusiv fiecare șanț interdigital și masă tot așa cu gel heparinat zonele de presiune, iar apoi crema cu Vit A si F, iar pe escarele calcaneene dupa asepsia locală cu ser betadinat, aplică la greu sulfadiazida de argint, urmărind în timp, înmuierea necrozelor în vederea decapării lor.
  • Se ocupă apoi de zona hemitoracelui stâng unde dupa efectuarea asepsiei locale, aplică un plasture sub care pusese crema pe baza de sulfadiazida de argint
  • Lăsă la urmă escara sacrala, tocmai pentru că știa că va lua extrem de mult timp și răbdare, fiind atât de complicată. A întors pacientul în decubit lateral drept deoarece, fiind hemiplegic acesta acuza dureri la întoarcerea pe partea stângă. Cu toate că partea dreaptă era fără probleme, pacientul nu colabora deloc la menținerea acestei poziții, fapt pentru care soția trebuia sa stea în fața lui sa îl țină de mâini, timp în care asistenta să își desfășoare manopera la zona de interes. Așeză toate materialele pe o aleza curată pe pat, în spatele pacientului unde se urcase și ea și stătea aplecată, sprijinită pe cotul drept pentru a putea vizualiza plaga ce era aproape de planul patului. A început întâi cu mișcări ferme să șteargă toată pudra din jurul plăgii și să aseptizeze pielea intactă de pe marginile escarei cu solutie nealcoolizata pe baza de iod. 
  • Aplică apoi pe toată suprafața escarei comprese sterile pe care le-a stropit din belșug cu ser fiziologic pentru a le înmuia.  Prin mișcări ferme de răsucire a compresei sterile în plagă din interior spre exterior, încercă fără foarte mult succes să îndepărteze cât mai multe depuneri necrotice din plagă. Repetă manopera de înmuiere de nenumarate ori, până a început să vadă că zona necrozată se poate desprinde. In acel moment a palpat pielea din jur, apăsând ferm din zona distală înspre escară pentru a favoriza migrarea colecției existente spre centrul escarei. În momentul în care mișcarea a devenit ceva mai fermă, s-a deschis prin “explozia” efectivă a țesutului necrozat de deasupra, care acum a fost înmuiat, un orificiu prin care a țâșnit la propriu, un lichid galben-verzui, muco-purulent ce a refluat în jet, atât de agresiv, încât câțiva stropi îi plesniră ochelarii și obrazul.

  • Și-a îndepărtat rapid mănușile, a luat gelul dezinfectant, a îndepărtat stropii de pe față și ochelari, și-a dezinfectat fața cu betadină apoi a splat-o cu ser, gândindu-se : “Dacă ar fi să quantificăm în bani riscul la care mă expun, oare ce sumă ar fi justificată pentru a merita să fac asta, pentru a merita sa ma expun la astfel de riscuri?” Atunci a realizat că  doar dragostea pentru oameni și o nesfârșită compasiune pentru suferințele lor, o determină să facă așa ceva și că nu banii sunt cei care îi motivează pe oamenii ce practică o astfel de meserie să meargă mai departe orice s-ar întampla.
  • Cu aceste gânduri în minte, îmbrăcă alte mănuși, își luă trusa sterilă și începu să debrideze țesutul necrozat ce se putea îndepărta acum dupa înmuiere. Luă apoi cu o seringa de 20 ml apa oxigenata și prin orificiile formate injectă în jet cu amboul seringii, producând o “fierbere” a bacteriilor existente în toate țesuturile adiacente și refluarea lichidului suprainfectat spre exterior. Vâzu atunci că ginerele, care pana în acel moment stătuse în ceafa ei, urmărindu-i fiecare mișcare, iesise brusc, părăsind încăpere în mare viteză. Își intersectă atunci, privirea cu soția pacientului care și ea își întorcea capul dintr-o parte în alta, cu o expresie de vădită milă amestecată cu oripilare. 
  • Asistenta, se aplecă din nou asupra escarei și își continuă munca, efectuând spălăturile cavității imense cu apă oxigenată apoi cu serul betadinat, iar când a văzut că nu mai reflua nici urmă de lichid din interior a folosit niște meșe impregnate cu iod pe care le-a “înfundat” la propriu de jur-împrejurul escarei în buzunarele formate ( se asigurase în urma discuțiilor cu soția că pacientul mai fusese curățat cu iod și că nu era alergic, deși după discuția legată de propolis, această asigurare nu îi mai părea extrem de sigură ), totuși la ce fistule se aflau în țesuturile adiacente și ce infecție urâtă era, meșarea cu iod putea fi singura soluție de salvare cel puțin pentru câteva zile până să se mai remită puțin din proliferare, desigur cu mențiunea că dacă face eritem intens pe piela din jurul escarei, legat de aplicarea iodului, se va opri rapid folosirea acestuia și se va schimba protocolul.
  • Dupa meșarea cavității, asistenta a aplicat Crema pe baza de zinc pe pielea intactă din jurul escarei, pentru că Zn-ul din compoziția acesteia are rolul de a proteja tegumentele, iar apoi aplică strat gros de comprese sterile și le fixă cu un produs de fixare ce permite transferul de aer, acest “leucoplast” inovator, hipoalergenic, care fixează extrem de bine fără a se desprinde la contactul cu urina și care este ușor aerat, permițând pielii să respire prin el.
  • Când totul a fost terminat, a masat și intreg spatele cu Crema cu vitamina A si F, a adunat toate materialele contaminate într-un sac și a așezat pacientul, obosit de aceasta manoperă, într-o poziție mai confortabilă.

– Acum că am finalizat tot ce era mai greu, va trebui să facem un necesar de materiale pe zilele urmatoare, îi informă asistenta.

– Dar cât credeți că durează? Știți, noi am cheltuit cu spitalizarea lui peste vreo 8000 lei, iar materialele astea și medicamentele pe care le-am mai cumparat au consumat deja peste jumate din pensie și abia a trecut o săptămână de când și-a luat pensia, a spus ginerele care a revenit in încăpere.

– Timpul de recuperare depinde de foarte mulți factori le explică asistenta:

* hidratarea pacientului,

aportul proteic din alimentatie ( trebuie să mănânce carne, lactate și brânzeturi ), asta pe lângă celelalte alimente bogate în fibre pentru restabilirea unui tranzit normal

mobilizarea pacientului ( ar trebui instituit și un protocol de recuperare post-AVC în care un kinetoterapeut să facă inițial cu el mișcări pasive până începe să i se restabilească încet funcțiile locomotorii ),

* trebuie acum la inceperea tratamentului escarelor să i se prescrie vreo 10 zile și un tratament antibiotic, având în vedere infecția existentă,

* ar trebui de asemenea o saltea antiescară pentru reducerea riscului de apariție a altor escare și reducrea presiunii de decubit

* trebuie de asemenea, să mobilizați pacientul tot la doua ore dintr-o poziție în alta și să faceți masajul cu gelul heparinat și vitamina A uleioasa sau creme de protecție și hidratare pe zonele de presiune

* tratamentul de fond trebuie făcut cu rigurozitate, inclusiv verificările regulate pentru monitorizarea parametrilor din sânge care concură la menținerea unui echilibru al profilului lipidic-glucidic și chiar și hidroelectrolitic

– Dacă toate aceste condiții sunt îndeplinite are șanse să se recupereze și să nu mai repete un al doilea AVC care să agraveze și mai mult lucrurile sau să îi fie fatal, însă legat de timpul de vindecare poate dura de la 6 luni la ani de zile în funcție de disciplina efectuării recuperării medicale și a succesiunii acestor ședințe de recuperare. Cu cât mai des cu atât mai repede. 

Dupa toate indicațiile date aparținătorilor, asistenta făcuse și un necesar al materialelor pentru a doua zi când a stabilit cu familia să vină pentru urmatoarea sesiune de îngrijire și curățare a escarelor.     

La ieșire din bloc, privi spre mașinuța ei portocalie, asortată cu Crăițele ce decorau aleile acestui cartier. Oare portocaliul din viața ei să fi dăinuit peste timp din anii copilariei?

Ca semnificație :

Portocaliul este simbolul energiei, al optimismului, sociabilității, veseliei, a dorințelor dar și a temperanței. Este culoarea indicată în caz de oboseală, epuizare fizică și mentală. Stimulează sistemul respirator, facilitează absorbția calciului, restabilește dragostea de viață, trezește creativitatea.     

Se gandea la toate acestea în timp ce se apropia de prietena ei portocalie cu gene negre care îi zâmbea metaforic și o scotea mereu din starea de oboseală și epuizare după câte un astfel de caz dificil. Refuza să se mai ingrijoreze, gândindu-se la ce va găsi a doua zi și cum vor colabora aparținătorii.

  • Asistenta stătea sfârșită în mașinuța ei portocalie, privind pierdută dincolo de aleile cu Crăițe. Nu înțelegea unde a greșit, au trecut abia 10 zile și colaborarea cu acest pacient și familia lui s-a încheiat. Ce ar fi putut face mai bine și nu a făcut? Cum ar fi putut comunica mai eficient pentru a stimula mai bine colaborarea familiei? Îi veneau în minte zeci și zeci de gânduri și zeci din conversațiile avute cu acești oameni.

    Își amintise cum venise a doua zi dupa prima vizită, cu foarte mari speranțe, crezând că la prima vizită fusese suficient de explicită. Găsise pacientul din nou în decubit dorsal cu călcâiele sprijinite pe pat, deși rugase soția să i le pună pe niște perinițe moi până la achiziționarea unei saltele antiescară. 

    – De ce este tot pe spate, o întrebă asistenta pe soția pacientului?
    – Păi numai acum l-am pus așa, răspunse doamna.
    – Dar călcâiele le-ați pus pe perne?
    – Nuuu că nu are rost, pentru că nu și le ține acolo.

    Cum să intre acum în polemici cu soția și să îi spună din nou tot ce o învățase ieri, să îi reamintească faptul că procesul terapeutic ține în mare masură și de colaborarea aparținătorilor, dacă doamna nici măcar nu recunoaște că nu face ce i se spune? 

    – Dar sub axile are din nou pudră, ce pudră i-ați pus?
    – Nu am pus decât cremă din aia cum ați lăsat aici.
    – Sulfadiazida de argint nu se adună așa în combinație cu transpirația, este o cremă hidrosolubilă care intră rapid în piele, aici sunt dungi de pudră.
    – Eu nu am pus nimic, i-o reteză femeia fără a mai lăsa loc la alte discuții.

    Asistenta tăcuse brusc și se apucă de pregătit materialele pentru pansat, moment în care observă pe masa cu materiale un flacon cu pudră pe baza de zinc bacitracină si sulfat de neomicină.

    – Știți, pe vremuri se credea că pudrele aplicate în zonele unde corpul transpiră au rolul de a absorbi transpirația și a menține pielea uscată. S-a constatat în timp că acestea combinate cu ph-ul acid al transpirației și menținute mai mult timp pe piele, în zonele care se plicaturează, produc leziuni care se suprainfectează. Pentru a nu se întampla asta, ar trebui spălat pacientul ori de cate ori transpiră pentru a îndepărta pulberea, dacă se vrea aplicarea alteia, însă nu se întampla asta deoarece e foarte greu să îndepărtați de fiecare data acel surplus adunat în plici.
    – Doamnă, nu înțelegi că nu am pus nici o pudră?

    Redusă la tacere din nou, asistenta își începu activitatea și își desfășură manopera conform zilei precedente. Plaga sacrală arăta mai bine, pacientul nu facuse nici eritem, prin urmare era exclusă orice formă de alergie datorată iodului. Reușise în acea a doua zi să debrideze aproape întreaga necroză și continuă cu meșarea “buzunarelor” formate. Se remise și mirosul fetid. Escarele calcaneene se prezentau destul de bine, se înmuiaseră necrozele așa că reuși să decapeze și aici în mare parte și aplicase din nou sulfadiazida de argint. 

    Intr-o altă zi își aminti de asemenea de o altă situație: când ajunsese găsi pacientul de data asta în decubit lateral drept și când îi efectuă toaletarea observa pe șoldul drept o necroză.

    – Demult îl țineți în poziția asta?
    – Pai nu ați spus dvs să nu îl mai punem pe spate?
    – Ba da, desigur, însa așa cum v-am mai spus, trebuie întors la doua – trei ore de pe o parte pe alta și mobilizat cât mai mult posibil, iar pe zonele violet v-am rugat să masați cu gel heparinat.
    – Doamnă, am masat și am folosit tot tubul de gel, dar de unde credeți că putem să tot cumpărăm, că el costă 58 lei un tub. Și să știți că nu o să mai putem cumpăra fașa asta care ați sugerat-o, că e scumpă, cea de tifon e 1,5 lei, câtă pensie credeți că are dânsul?
    – Mă scuzați, dar dvs m-ați întrebat ce soluții să găsim pentru a se recupera mai repede! Eu v-am dat soluții din experiența mea, ce am știut că au eficiență crescută.
    – Și salteaua aia nu e de nici o treabă, că în spital din aia i-au pus ăia, și din cauza lor a ajuns așa. Regret că l-am lăsat pe mâna lor, mai bine îl îngrijeam eu acasă că nu ajungea așa. Sunt convinsă că salteaua era infectată și nimeni nu l-a pansat acolo, infirmierele îi puneau cremă de galbenele pe fund și îl lăsau așa pe saltea. De-aia o ajuns așa. Nu s-a uitat nici un medic către el. Când a mers acolo a mers pe picioarele lui și la UPU a facut atacul vascular din cauza lor. Așa că mi l-au nenorocit, l-am dus sănătos pe picioarele lui și l-am adus nenorocit acasă.
    – Dar totuși de ce l-ați dus la UPU? Mă gândesc, nu pentru că era sănătos, l-o fi durut ceva sau o fi avut vreo problemă!
    – Da doamnă, nu s-a simțit bine în ziua aceea, îi era puțin rău, dar dacă îi dădeam eu ceva acasă nu ajungea așa. 

    Asistenta nu a mai găsit resurse energetice să răspundă la tirada aceasta de acuzații. Putea înțelege suferința femeii, dar să arunci așa cu acuzații în oamenii care te ajută, i se părea total nejustificat, dar parcă suferința umană are vreo rațiune sau vreo justificare? Așa că, preferă să își facă treaba în continuare cu sau fără colaborarea lor, pacientul nu avea nici o vina în toată situația, el era victima și ea, asistenta, alesese această meserie pentru a-și pune viața, timpul și priceperea în slujba umanității, indiferent de condițiile vitrege în care trebuia să își desfășoare activitatea.

  • Într-o altă zi era prezentă și fiica acestora, care stătea și privea oripilată.

    – Dar dacă ați făcut acolo așa gaură se mai face la loc, a întrebat ea, văzând manopera de curățare a escarei sacrale?
    – Desigur, așa cum v-am spus în prima zi, se poate reface în anumite condiții, pe care se pare ca nu le îndeplinim. Au trecut deja cateva zile bune și tratamentul antibiotic nu l-ați inițiat, zona aceasta de la ora unu ( escara, având formă circulară o putem împărți asemenea unui cadran de ceas pentru a stabili la care zonă ne referim ), arată că, încă pacientul stă pe partea aceasta, este zona care încă se necrozează de la o zi la alta din cauza presiunii pe planul patului. Dacă vă uitați la celelalte zone ( ore ) mai ales de la ora 4 la ora 12 totul are aspect roz, este zona perfect curată, nu mai supurează, nu mai coagulează sângele, fiind dovada că acea zonă este protejată de stază. Acolo dacă o ținem tot așa nu va mai trebui meșat și va începe procesul de granulatie din interior spre exterior. Totul depinde de conduita.
    – Dar poate totuși dacă nu ați fi tăiat zona aia neagră s-ar fi uscat și ar fi căzut singură, insistă fiica din nou.
    – Eu va explic acum care sunt protocoalele corecte în tratarea unei escare, dvs alegeți dacă aveți sau nu încredere. Nu e nici o problemă dacă doriți să chemați pe altcineva sau să mai consultați și alte pareri.
    – Păi am tot citit pe internet, dar eu nu ma pricep și sunt atatea păreri că nu mai știi ce să crezi.
    – Nu este treaba dvs să cunoașteți protocoalele, noi facem în permanența cursuri pentru asta și ne actualizăm informația, e meseria noastră, nu putem trata pacienții dupa internet.
    – Dar să stiți că bătrânu’ nu a fost un sfânt la viața lui, aud vocea ginerelui, a fost un zgârcit care a crezut că toate i se cuvin și acum noi sa cheltuim zeci de milioane cu el, nu avem de unde.        

    Zicând acestea, iar se apropie de pacient și i se adresă:
    – No, mulțămnit ești amu că tăți îți suflăm în fund? Amu cu cât mă plătești bătrâne? Că tătă viața ta te-ai zgârcit! 

    Asistenta își aminti că în seara  aceea plecă acasă cu un gust amar, gândindu-se la suferința umană și la nevoiele financiare care o însoțesc. În seara aceea pe când ajunsese acasă, o sună o prietenă:
    – Ce faci, draga mea, ești pasăre rară, nu mai dă omul de tine!
    – Of, abia m-am întors de la un pacient într-o stare jalnică. Ar avea nevoie de enorm de multe, dar și situația financiară e limitată, toate sunt scumpe: gelul acela heparinat de care are nevoie este scump, fesele hipoalergenice care sunt importante pentru membre de asemenea, iar familia deja este epuizată financiar, iar mie mi se rupe sufletul de amărâtul ăla. Nici nu știu ce soluții să le mai propun ca să nu abandoneze recuperarea. Cam cu asta ma lupt zi de zi, încat efectiv nu mai am timp și energie pentru viața personală. Îmi pare rău că nu am mai vorbit de atâta timp. 

    Prietena ei, participă efectiv și afectiv la discuție și pusese mai multe întrebări despre caz, vădit intersată și impresionată de suferința omului.
    A doua zi, la Policlinica unde își desfășura activitatea, este chemată afară. Prietena ei, îi adusese 2 tuburi de gel heparinat si 10 role de fașă hipoalergenica. Îi dăduseră lacrimile. Doamne, se gândi, mai există OAMENI în lumea asta. Societatea asta nu e pe deplin pierdută, dacă încă oamenii mai vibreaza la suferința altora, nefiind cadre medicale. 

    Își aminti, că în ziua aceea mersese cu atat bucurie la pacient oferindu-i familiei cele primite și spunându-le de compasiunea prietenei sale.
    Soția a reacționat foarte ciudat, i-a retezat-o sec:
    – Nu era cazul, nu avem nevoie! 

    Azi, ultima zi, urcă la pacient. O aștepta fiica și soția.
    – A fost doamna doctor de familie să îl vadă. I-a prescris ciprofloxacina. A desfăcut putin coltul pansamentului de la fund și a zis să nu mai punem nimic, numai solutie cu rivanol și să zdrobim pastile de ciprofloxacină și să le băgăm acolo, îmi dictă fiica toate astea citindu-le de pe un caiet.
    – Cu tot respectul pentru d-na doctor, eu nu pot să fac așa ceva. Trăim în secolul XXI în care s-au descoperit unguente cu antibiotice pentru plăgi. Eu frumos v-am rugat să îmi permiteți să fac o recoltare din plagă și să dăm la farmacie să ni se prepare un unguent cu un antibiotic sau o combinație de antibiotice, conform antibiogramei, dar să pun granule de antibiotice zdrobite în plagă este exclus. Asta se făcea acum 100 ani! În ultimii ani s-a descoperit că o plagă are nevoie de hidratare, daca nu se aduce aport hidric si proteic atât din interior cât și din exterior, celule mor. Gândiți-vă, ce se întâmplă cu o bucată de carne pe care o lăsați în contact cu aerul, nu primește apă sau grasime? Se înegrește, e adevarat? Pe scurt: eu nu fac așa ceva, ar trebui să arunc la gunoi toate cunoștințele acumulate până acum și să mă întorc în secolul trecut. Dacă doriți pe cineva care să urmeze aceste indicații date de doamna doctor, daca intr-adevar dânsa a dat aceste indicații, deși nu văd nici o parafă nicaieri, atunci va trebui să găsiți pe altcineva. Actul medical se bazează pe încrederea dintre pacient și terapeut. Dacă nu aveți încredere în mine, nu are rost să mai continuam colaborarea, nu va funcționa cu siguranță, îmi pare foarte rău. 

    Au hotarat în seara aia să îl panseze cum considera ea, ca de a doua zi să găsească pe cineva cu care să colaboreze dupa dorințele lor.

    Așa se face că asistenta se afla în mașina ei portocalie, incapabilă să pornească motorul, gândindu-se la toată situația cu profundă tristețe și regret.

  • Au trecut dupa aceasta,  aproximativ două săptămăni. Se afla la recepția Policlinicii la care își desfășura activitatea. Își face intrarea soția pacientului. O vede îmbracata în negru. Brusc i se produse un gol în stomac.
    – Să nu îmi spuneți că a decedat, a zis asistenta cu o voce stinsă, plină de milă și compasiune.
    – Ba da, s-a răstit soția.

    A introdus mana în poșetă, a scos un tub de gel heparinat, s-a uitat în jur să vadă câtă lume este în prezenta pe holul salii de asteptare și cu un gest teatral îi arunca tubul pe masa recepției și îi spune:
    – Nu trebuia să povestiți despre noi cu prietenii, noi nu suntem niște sărăntoci, puteam să ne permitem să îi cumpărăm și singuri de ce avea nevoie!
    – Dar vă rog să mă înțelegeți, a fost un gest umanitar, nu știți contextul, nicidecum nu a fost nimic tendențios. Nu vi s-a pomenit numele, nu am vorbit decat dintr-o adancă compasiune la adresa suferinței domnului.
    – Nu mai contează, nu trebuia, noi nu cerșim de la nimeni nimic.

  • Cu acestea s-a întors și copleșită de suferință a urcat scările și a dispărut, lăsând în urma ei cel mai neplăcut sentiment de inutilitate și jenă, în același timp, pe care asistenta l-a încercat în toți anii ei de muncă.

Această povestire este o ficțiune, orice asemănare cu persoane sau situații din viața reală este pur întâmplătoare !

Te rugam, sa nu copiezi acest text!