Tratamente la domiciliu – Tratarea ranilor – Pansamente – Subiecte medicale
In perioada mea de pregatire, un asistent medical de pe o sectie unde imi efectuam un stagiu, fiind la fel ca mine acum, interesat de impartasirea cunostintelor acumulate ne-a spus un lucru ce m-a intrigat la acel moment, insa ulterior am inteles importanta acelei expresii:
“ Omul mort se acopera cu pamant, iar cel viu cu hartii “
Ca sa intelegeti importanta acestui sfat vreau sa va prezint doua situatii, diametral opuse, cu care m-am confruntat:
Cazul 1:
Am fost solicitata la domiciliul unui pacient pentru a pansa o plaga post operatorie. Cand am ajuns acolo am fost condusa intr-o incapere cu lumina difuza in care se odihnea pacientul.
Am solicitat scrisoarea de iesire din spital sa verific indicatiile date de medic la externare. Se indica efectuarea pansamentului la doua zile cu dezinfectia suturii cu betadina si aplicarea compreselor sterile.
Sotia imi arata pe o masuta pregatite, compresele sterile si 1 litru de betadina pentru ca asa indicase medicul sa toarne pe operatie. Acum desigur, aici este mai cu seama un deficit de comunicare, am gandit in acel moment, pentru ca era imposibil la dezinfectarea unei suturi postoperatorii pe o perioada de doua saptamani sa fie necesara folosirea unui litru de betadina.
Rog pacientul sa desfaca bluza de pijama, constat ca avea un corset ce tinea toracele strans, desfac corsetul si deslipesc usor pansamentul aplicat. Dupa desfacere, observ o plaga post-operatorie de o maniera pe care nu o mai vazusem ( vezi imagini ).
Avand in vedere lumina difuza din incapere nu puteam evalua corect sutura, nu distingeam cu exactitate cum se prezenta sutura. Am rugat pacientul si sotia sa imi permita efectuarea unei fotografii pentru a putea, actionand zoom-ul sa ma edific.
In momentul in care am vazut aceste fotografii am realizat ca nu pot sa imi asum ceea ce mi se solicita. Nu stiam daca la externare sutura arata asa sau s-a produs o desfacere a tesuturilor ulterior acasa, datorita eforturilor la miscare. Am rugat sotia sa ia legatura cu medicul si sa ii spuna ca e nevoie de o evaluare pentru ca mie nu mi se pare in regula. Sotia s-a scandalizat, spunand ca nu are cum sa ia legatura cu el. Am insistat atunci sa il duca de urgenta in ambulatorul de chirurgie cardica sa il vada rapid cineva. A zis ca nu are cum pentru ca e greu deplasabil si ca o sa incerce sa ia totusi legatura cu medicul pana data viitoare la pansat si sa imi confirme ca in urmatoarele doua saptamani trebuie sa pansez prin citez : “ turnarea in operatie a solutiei de betadina “.
Nu puteam lasa pacientul asa, am dezinfectat doar tegumentele, evident fara sa “torn” in sutura partial desfacuta, spre nemultumirea si vociferarile nevestei, am aplicat compresele sterile, le-am fixat si am repozitionat corsetul.
La a doua vizita, dupa doua zile, pacientul in aceeasi stare imi confirma sotia ca “s-a vorbit” cu medicul si acesta mi-a transmis “sa imi vad de treaba mea si sa execut ceea ce mi se spune”.
In acel moment am explicat atat doamnei cat si pacientului ca eu nu sunt dispusa sa imi asum un astfel de risc: turnarea betadinei prin acea sutura a carui fir abia se mai tinea in cateva puncte de fibrina presupune un risc enorm de mediastinita, de asemenea nu vreau sa risc ca in timpul manoperei intr-un acces de tuse, pacientul sa mi se desfaca in fata si sa nu am cum gestiona de urgenta o astfel de situatie la domiciliu. Plus ca, daca intr-adevar medicul mi-a transmis verbal ceea ce comunica pacienta, trebuia sa o faca in scris cu parafa si stampila si sa isi asume el o astfel de manopera la domiciliu, cu toate ca nici in acest caz eu, personal nu as fi riscat viata pacientului.
Asa ca in situatia mai sus prezentata am cerut scuze pacientului si sotiei pentru inconvenient si am plecat.
Cazul 2 :
Pacienta cu Neo de san, externata dupa o mastectomie a sanului drept cu extirparea ganglionilor subaxilari. Sunt solicitata tot asa sa execut pansamentul plagii postoperatorii la doua zile prin dezinfectarea suturii cu betadina si aplicarea compreselor sterile, conform scrisorii medicale de externare.
Am inceput procedura in data de 8.12. Puteti observa ( vezi imagini ) cum s-a depreciat plaga in decurs de 10 zile. Urma la 12-14 zile sa suprim firele la domiciliu, insa observand deprecierea ( necrozarea ) tesutului peri-sutural, am rugat pacienta sa ia legatura cu medicul pentru confirmarea scrisa a acestei manopere in stadiul in care se afla atunci sutura. Medicul a fost foarte disponibil, a discutat chiar la telefon cu mine, mi-a si multumit pentru observatii si m-a rugat sa trimit pacienta in ambulator sa o vada inaintea suprimarii firelor. La urmatoarea intalnire, pacienta fusese deja consultata, i se suprimasera de catre medic jumatate din fire, in vederea relaxarii testului peri-sutural, si mi-a transmis sa continuu pansamentele in aceeasi maniera inca 14 zile pana cand pacienta se va prezenta din nou la control pentru suprimarea restului de fire si gestionarea situatiei la acel moment.
Am prezentat aceste doua cazuri pentru a va releva importanta comunicarii in echipa medicala. Din pacate se intampla foarte rar situatii ca in cel de-al doilea caz, insa singura persoana care are de suferit in acest deficit de comunicare este pacientul.
De stiut :
- Nu executati nici o manopera care nu este autonoma fara indicatie SCRISA de medic
- Edificati-va daca manopera solicitata este manopera autonoma sau delegata ( exemplu: manopera de montare de sonda urinara la barbat este o manopera delegata )
- Verificati de fiecare data prescriptia medicala si medicamentele de administrat cumparate de pacient sa coincida cu prescriptia si sa fie in perioda de valabilitate ( sa nu fie expirate – se intampla ca pacientului daca i se indica de exemplu vitamina C in perfuzie cu alte fiole si el mai avea pe-acasa de mai demult, nu verifica si cumpara doar restul medicamentelor, dar acele fiole de vitamina C intentioneaza sa le foloseasca daca tot le are fara sa verifice daca sunt sau nu expirate )
- Chiar daca aveti pacient in faza terminala ( si nu numai ) care nu se alimenteaza si hidrateaza, iar apartinatorii va solicita sa il perfuzati nu faceti acest lucru fara prescriptie medicala. Daca pacientul are insuficienta renala si dvs nu stiti puteti sa ii induceti blocajul renal. Daca pacientul nu a fost diagnosticat cu diabet vreodata, dar are o glicemie la limita, iar dvs ii administrati glucoza ii induceti o coma diabetica. Nu va asumati niciodata un astfel de risc indiferent cat de mari sunt insistentele pacientului sau apartinatorilor.
Pentru mai multe subiecte medicale puteti accea link-ul: Articole