fbpx

Povestea Orjeletului ”dus la doctor”!

Sunt solicitată la un moment dat de către un pacient în vârstă de 26 de ani să îi fac o administrare gentamicina intramuscular. Bine-nțeles, la preluarea cazului, solicit scrisoarea medicală pentru a mă edifica cu ce mă confrunt.

Pacientul fusese consultat în nenumărarte rânduri în diferite servicii de oftalmologie de stat și private pentru tratarea unui orjelet ( ulcior ) persistent. I se prescriseseră diferite tratamente locale, ce se pare că nu dăduseră nici un rezultat, iar acum ultimul medic i-a prescris tratament injectabil cu gentamicina de 40mg de administrat 7 zile.

Zis și ”ciuruit” fundul 7 zile. Nimic, orjeletul tot pe loc.

După încă vreo două săptămâni i se spune să meargă la control, iar medicul consideră că trebuie încă o tură, dar de data asta 80mg tot 7 zile.

OK, din nou ”ciuruit” încă 7 zile. Este chemat iar la control după vreo două săptămâni, însă pacientul, dezamăgit că nu a răspuns, se gândește să mai schimbe medicul.

Noul medic susține că de elecție ar fi TOT gentamicina, dar de data aceasta de două ori pe zi câte 40mg de două ori pe zi ( ca și cum am spune: ”acum să vedem care pe care” ), iar dacă nu, soluția: intervenția chirurgicală.

Atacăm din nou fundul cu 14 doze. La sfârșit … NIMIC…

Mă hotărăsc totuși și întreb:

– Dar o cultură din colecția orjeletului ți-a făcut vreunul din medici?
– Nu, niciunul, probabil nu trebuie, dacă niciunul nu a zis nimic.
– Dar acum, dacă după aceste trei ture nu a dat rezultate, ce ai de gând să faci?
– Păi o să schimb medicul până îi dau de capăt, până la urmă.
– Dar, dacă tot nu ai de gând, încă să mergi, nu vrei totuși să încercăm să facem o cultură pentru a vedea ce tip de bacterie ”muncește” acolo?
– Ba da, mâine se poate?
– Păi, nu, nu se poate. Trebuie să lași cel puțin 72 de ore să treacă după un tratament cu antibiotic pentru a putea să crescă ceva pe mediile de cultură, însă în situația de față, este necesar să lăsăm până vei vedea că va colecta din nou orjeletul. Vezi bine că acum după fiecare tură de antibiotice, orjeletul este fără zona aceea de colecție, este doar chistul eritematos ( roșu ) și edemațiat ( umflat ), dar fără colecția purulentă de la suprafață. Lași să treacă timpul și când vezi că a colectat suficient, mă suni și stabilim dimineața recoltării.

Au trecut aproximativ 10 zile până orjeletul a colectat din nou, moment în care băiatul mă sună:
– Cred că este momentul.
– Ok, în acest caz, mâine, de dimineață, nespălat pe față vii la laborator și mă cauți să facem recoltarea, dar va trebui să îți cumperi de la farmacie un set de ocluzoare pentru protecția ochiului, pentru că va trebui să puncționăm acea colecție, iar apoi va fi expusă pleopa la captarea altor bacterii.

A doua zi în sala de recoltare ne pregătim:

* mănuși de examinare
* ac steril de 26G ( de insulină )
* o lamă pentru efectuare frotiu
* două bețișoare pentru recoltare secreție conjunctivală ( acestea sunt MULT mai subțiri decât cele de secreții faringiene )
* un recoltor cu gel de transport pentru secreție faringiană
* betadina
* ser fiziologic

Cum am executat manopera:

* am întins pacientul în decubit dorsal ( pe spate )
* am îmbrăcat mănușile
* NU dezinfectez zona de recoltare pentru că, aplicând dezinfectante compromit cultura ( asepsia se face ulterior )
desigilez acul de insulină
* puncționez foarte ușor vârful colecției purulente aflată pe orjelet
* cu primul bețișor subțire recoltez din colecție și efectuez pe lama de sticlă un frotiu ( adică întind secrețiile, ”pictez” cum s-ar zice, lama cu secrețiile colectate )
* iau cel de-al doilea bețișor, recoltez din nou cât mai bine din colecție și acest bețișor îl introduc în recipientul cu gel de transport al recoltorului de exudat faringian
* după recoltare, dezinfectez bine zona cu o compresă cu betadină, las puțin să acționeze, apoi limpezesc cu ser fiziologic și aplic un ocluzor pentru a proteja ochiul de a fi invadat de particulele de praf din mediul inconjurător
* sincer, eu am aplicat pe locul de recoltare ( după efectuarea acesteia ) și pe zona din jur, kanamicina unguent, care are un spectru destul de larg pe infecțiile ochiului

Rezultatele au sosit după 72 de ore. Ce credeți? Aveam o frumusețe de stafilococ aureu meticilino-rezistent, după atâtea tratamente făcute la ”plesneală” cum se zice sau ”după ureche”, care era rezistent la ce credeți? Exact: la GENTAMICINĂ !

Am sunat medicul microbiolog cu care eu colaborez pentru astfel de situații și am întrebat-o ce părere are despre această situație, dacă consideră că ar mai fi necesară administrare de tratament antibiotic sistemic. Răspunsul dânsei a fost CATEGORIC NU. Tratamentul trebuie făcut exclusiv local.

Am ales din lista de antibiotice tobramicina unguent. Ar fi fost sensibil și la kanamicnina, însă pacientul susține că înaintea tratamentului injectabil i s-ar fi indicat aceasta care se pare că nu a avut nici un rezultat.

I-am explicat convingerea mea cu privire la motivul pentru care aceasta nu a avut nici un efect: nu i s-a făcut nici o ”poartă de intrare” acestui unguent prin piele. Pentru că orjeletul se afla pe zona palpebrală superioară ( pe pleoapă în zona exterioară ), iar pielea intactă nu a permis intrarea unei cantități prea mari de Kanamicină, aceasta nu a reușit să suprime infecția până în profunzime.

Astfel că a venit pentru prima data la mine la tratament pentru a-i explica protocol de tratament:

ca materiale: comprese sterile de 5x5, monodoze de ser fiziologic, betadină, tobramicina unguent, ocluzor ( care se lipește anatomic peste ochi )

* se aplică o compresă sterilă peste pleoapa închisă și se stropește cu ser fiziologic din monodoza de ser ( ajunge o jumătate de monodoză )
* se efectuează ștergerea la intensitatea la care o permite toleranța pacientului, ștergerea se face de la comisura externă la cea internă ( marginea ochiului, colțul lui ), o singură dată cu aceeași compresă
* se aplică o altă compresă peste care se picură puțină betadină cu care se procedează din nou ștergerea în aceeași manieră de la exterior la interior o singură dată
* se repetă procedura cu cealaltă jumătate de monodoză de ser fiziologic
după ce se tamponeză pleoapa pentru a rămâne uscată se procedează la aplicarea unguentului cu tobramicina ( în acest caz, acesta era de elecție )
* se trage puțin pleoape de jos în măsura în care se evidențiază sacul conjunctival
* se aplică o linie de unguent de tobramicină în sacul conjunctival de la o comisură a sacului la cealaltă
* rugăm apoi pacientul să închidă ochiul și aplicăm peste pleoapa închisă o compresă sterilă cu care masăm ușor ochiul pentru a favoriza dispersarea unguentului pe toată suprafața acestuia
* aplicăm apoi unguent pe zona exterioară de orjelet, ungând toată pleoapa superioară și inferioară, fie cu colțul unei alte comprese sterile, fie cu un bețișor steril de prelevare de secreții, dacă avem așa ceva în dotare
* aplicăm apoi ocluzorul, după ce în preralabil am șters bine zona de piele unde urmează să se facă fixarea ocluzorului, pentru a face priza între adeziv și piele ( dacă rămâne pielea unsă, acesta nu va sta lipit, evident )
* acest protocol se repetă de două ori pe zi dimineața și seara, cu mențiunea că seara la culcare nu este imperios necesară fixarea ocluzorului, dar aplicarea tratamentului trebuie făcută cu câteva ore 2-3 înainte de culcare, pentru a avea timp unguentul să acționeze și să intre bine în piele și nu să ni se lipească de pernă

Am învățat astfel pacientul să își aplice tratamentul, după ce eu l-am aplicat pentru o primă dată, efectuând acea poartă de intrare pentru antibiotic, prin evacuarea colecției și deschiderea acelui mic orificiu prin care antibioticul și-a făcut loc spre punctul de plecare al infecției.

După primele 4-5 zile deja rezultatele au fost spectaculoase. Au trecut apoi 10 zile în care pacientul a făcut tratamentul, iar orjeletul a dispărut complet. Ar mai fi trebuit apoi la 72 de ore să recolteze o cultura conjunctivala, însă fiind complet recuperat, a omis să facă aceasta. Sincer, am avut emoții, ca ulterior să nu recidiveze, în caz că nu s-ar fi remis complet.

Au trecut apoi 2 ani de la finalizarea tratamentului, nu mai știam nimic de pacient. Uitasem deja cazul, când, aflându-mă la un restaurant cu un grup de prieteni, observ că se îndreaptă cineva foarte vijelios spre mine de la o masă din partea opusă a sălii:

– Meda, ce mă bucur că te văd!

Atunci observ că era pacientul meu cu orjeletul care într-un acces de efuziune, nici una nici două mă îmbrățișază călduros în privirile mirate ale prietenilor.

– Știi că, de când mi-ai făcut tu tratamentul, nu am mai avut nici o problemă cu ochiul? Nu am cuvinte să îți mulțumesc! Nu știu ce mă făceam de nu aveam șansa să te cunosc?

M-am simțit, ușor stânjenită, dar și fericită în același timp, știind că în acel moment în care omul se afla la necaz, nu am rămas indiferentă și că nu m-am rezumat la ”a-mi face doar meseria”.

Cam așa au stat lucrurile în povestea orjeletului ”dus la medic”.

Povestea am scris-o, nu pentru a incrimina pe cineva, ci pentru a le explica colegilor asistenți că nu suntem doar roboței, nu trebuie doar să executăm mecanic niște manopere învățate, ci să încercăm să observăm activ pacientul, iar dacă acesta nu răspunde bine la un tratament, trebuie să vedem pricina și să îl îndrumăm în direcția potrivită: spre un medic, spre un set de analize, spre o conduită corectă. El nu are de unde să știe dacă așa este corect sau nu să se desfășoare lucrurile, nu a făcut o școală sanitară, noi însă DA!

Pentru o proastă gestionare a astfel de cazuri pot concura una din următoarele situații:

pacientul nu comunică în mod eficient cu medicul
pacientul nu spune medicului ce alte tratamente a făcut și cu ce rezultate
medicul poate este într-o zi mai aglomerată și poate să îi scape anumite aspecte, în caz că pacientul se exprimă deficitar
pacientul după o primă cură de tratament nu mai merge înapoi la control să spună că nu a dat rezultate, considerând medicul ușor depășit de situație, se hotărăște să schimbe medicul
Povestea are rolul de a transmite următorul mesaj:

” Haideți să fim mai mult decât asistenți! Haideți să fim în primul rând OAMENI cu cunoștințe medicale! ”

Pentru alte povestiri medicale puteti accesa link-ul: Povestiri medicale

 

Bacteria Helicobacter Pylori

Informația din text nu se poate aplica fără indicația medicului. Pentru orice problemă de natură medicală vă rog consultați medicul !

Această povestire este o ficțiune, orice asemănare cu persoane sau situații din viața reală este pur întâmplătoare !

Te rugam, sa nu copiezi acest text!