fbpx

Povestea smecherului care s-a pus cu babele

Parea o dupamasa linistita. Una din zilele in care nu am prea multi pacienti asa ca imi spun : “Waw, am timp si de mine: o ora de sport pe bicicleta eliptică, in timp ce urmaresc o comedie idioata pe calculator”, cel mai bun mod de a ma elibera de incarcatura de suferinta pe care o asimilez zilnic prin natura meseriei.

Asa cum spuneam, aleg o comedie idioata, ma echipez si urc pe bicicleta eliptica ce troneaza ”amenintator” langa fereastra.

Incet, incet trec de pragul de incalzire, dupa primele 2 minute, ajung la o frecventa cardiaca de aproximativ 150 bat/min si o mentin constant aproximativ 24 de minute.
Desi monitorizam frecventa cardiaca si timpul, priveam filmul si ma minunam cum poate cineva pierde vremea in fata unor astfel de stupizenii de replici, dar cu toate astea, continuam sa privesc, simtind cum mi se instaleaza acea detasare de care avem uneori atat de mare nevoie.

Pe cand gandeam toate astea, aud cheia in usa, da buzna mama mea, o femeie la 70 de ani, foarte tonica, ce face zilnic un marș de 10-12 km, in ritmul pe care i-l permite starea de santate si contitia ei fizica de exceptie, iar telefonul, un iphone 6, cu care am cadorisit-o, este exact instrumentul de care avea nevoie pentru a o motiva cu aplicatia de pasi, cu care zilnic se monitorizeaza.

Nu te-ai astepta ca o femeie de 70 de ani sa butoneze asa un iphone, nici sa isi urmareasca nepoatele pe facebook pentru a vedea ce au mai postat, fiind prima persoana care ne dă un BIG like tuturor.

Acum, da buzna in casa, striga din usa, gafaind:
– Te rog, te rog, ia o pauza, te rog … 
– Ce s-a intamplat, mama draga?
– Mi-am pierdut telefonul, am senzatia ca fac infarct asa ma doare in piept.
– Dar cum s-a intamplat?
– Am fost la Polus si cred ca la intoarcere mi-a cazut in autobuz din buzunar. O fi ramas pe scaun. 
– Stai nu te agita, linisteste-te. Uite intru acum pe calculator pe contul dumitale, si in timp ce spuneam astea deja intram pe iCloud in contul dansei, pe care tot eu i-l facusem si ii dau localizare telefon. Uite, vezi, este pe strada Observatorului la capat, probabil e tot in autobuz. 
– Daca il ia cineva?
– Precis ca il va lua daca nu il gaseste soferul. Dar stai ca il putem bloca de aici. In acest timp, intru in setarile dispozitivului de pe calculator, setez ”blocare telefon cu mesaj de intampinare: Acest telefon este pierdut, va rog sunati la nr….” Si trec numarul meu.
– Ia uite, zice mama, se poate asa ceva?
– Da se poate, nu te nelinisti.
– Dar nu era mai bine sa suni inainte sa vezi daca raspunde cineva, ca eu am mai sunat si nu raspunde nimeni, dar poate ar fi bine sa incerci si tu.
– Nu mai incerc acum. Uite ca deja se misca pe traseul lui 43 inapoi spre Polus. Uite cum facem: mergi in statia de pe Bucium si astepti autobuzul, cand apare urci in el si il intrebi pe sofer daca nu l-a gasit, iar eu continuu sa il urmaresc.

A iesit ca din pusca si in cea mai mare viteza s-a indreptat spre statie.
Eu am ramas in continuare sa urmaresc telefonul.
Cobora incet varianta Zorilor-Manastur.
Cand am observat ca deja s-a apropiat de blocul meu, aproape de statie, privesc pe fereastra si astept sa vad autobuzul oprind in statie, lucru foarte vizibil de la fereastra camerei mele.
Mai astept pret de 15-20 de secunde dupa care actionez in mod repetitiv butonul ”apeleaza telefon”.

Pentru cine nu stie, acest buton este activ, inclusiv daca telefonul este pus pe silentios, iar dupa ce acesta a fost blocat din aplicatia cloud a contului, nu mai poate fi oprit.

Am apelat de vreo 10-15 ori, dupa care observ autobuzul ca se pune in miscare. 
Ma opresc din apelare, dau refresh la aplicatie sa vad incotro se misca iphone-ul si spre dezamagirea mea continua sa ”mearga cu autobuzul”. 

”Nu l-a gasit, imi spun, probabil nu a urcat in autobuz, sau soferul nu a last-o, sau…”

Pe cand ma gandeam la toate astea, mi se apeleaza telefonul: ”Calling Mom”.
– L-am gasit, ii aud vocea usurata. Fac o tura in masina pana la Polus si ma intorc.
– Dar ce s-a intamplat?
– Pai am urcat in autobuz, am mers direct la sofer care a tipat nervos la mine ca pe el nu-l intereseaza. Atunci disperata am inceput sa merg prin autobuz sa intreb oamenii de pe scaune. Toata lumea se uita cu mila la mine. Cand m-am apropiat de spatele autobuzului unde statusem, pe locul acela era un baiat. Exact in momentul ala a inceput sa sune in draci telefonul. Baiatul a sarit ca ars si a dus mana spre marginea scaunului din stanga si a zis: ”Vai, asta-i, nici nu l-am obserat”, dar dupa asta a si coborat la statia de la pod.
– No lasa, bine ca l-ai gasit, vezi ca totul se rezolva?
– Mare minune si tehnologia asta, o aud pe dansa oftand usurata!

Morala:

Dragi ”smecherasi”, incercati sa nu mai subestimati superputerile ”bunicilor”, incep sa va bata pana si la tehnologie, dar stiti de ce? Am trait vremurile in care stiam ce e ala RESPECT, stiam ce e aceea ADAPTARE in orice conditii, stiam sa gasim SOLUTII si acolo unde aparent nu existau. Noi am fost generatia cu ”cheia in gat”, generatia fara parinti BOGATI care sa ne asigure TOT fara munca. Noi am fost generatia care in vacante mergeam sa muncim ca sa avem bani de un jeans, luat ”pe sub mana” daca aveam noroc. 

Pe vremea noastra dragilor cine vroia sa munceasca gasea SOLUTII, nu SCUZE si JUSTIFICARI. 

De-aceea dragilor, am ajuns sa va batem pana si la tehnologia cu care voi v-ati nascut.

Pentru mai multe povestiri ne-medicale puteti accesa link-ul: https://www.medatalos.ro/category/povestiri-ne-medicale/

Te rugam, sa nu copiezi acest text!