Administrarea intravenoasa – Recoltarea sangelui – Tratamente la domiciliu
🔴👉 O serie de „Sfaturi si Trucuri” ce pot ajuta incepatorii sa inteleaga ce este cu adevarat IMPORTANT in alegerile pe care le facem in Punctia Venoasa.
👉 Haideti să ne cunoaștem acul, la această metodă de punctionare a venelor cu seringă și ac
👉 Vârful acului se numește BIZOU
👉 Dacă observați în clipul de mai jos, teșitura acului este realizata în două planuri
👉 Teșitura, trebuie să fie întotdeauna orientată în sus, atunci când facem puncționarea
🔴👉 Când facem o puncție venoasă în scop de recoltare de sange, de multe ori este suficient să intrăm cu bizoul acului, adică teșitura acestuia, doar pe jumătate în vasul de sînge, pentru că prin acea jumătate, va reflua sângele în seringă, adica îl vom putea aspira în seringă
🔴👉 Nu tot la fel se va pune problema și atunci când vom face o administrare intravenoasă
👉 Pentru a face o administrare injectabila, va trebui să ne poziționăm pe lumen cel puțin 1 cm pentru a nu ne risca să spargem vena
👉 Așa cum se vede și în clipul demonstrativ, după ce am făcut penetrarea lumenului pentru recoltare este suficient sa intram cu jumate bizoul, iar apoi recurgem la aspirarea sângelui în seringă
👉 Insă dacă vrem să facem o administrare injectabila va trebui să așezăm seringa longitudinal cu vena și să mai avansam încă jumătate de centimetru pentru a ne asigura că am introdus acul cel puțin 1 cm in vena
👉 In cazul în care nu ne vom poziționa cu tot bizoul și cu acul pe mijlocul lumenlui, când vom face presiune pe vasul de sînge cu soluția injectabila, vom avea toate șansele să plesnim vena, s-o sparge
🔴👉 Pentru urmarirea clipului acceseaza butonul PLAY din imaginea de mai jos 👇👇👇
Pentru mai multe subiecte medicale puteti accea link-ul: Articole
Discleimer
Informațiile disponibile pe acest site (text, video, imagini) au exclusiv rol educațional și informativ. Ele nu constituie și nu pot fi interpretate ca sfat medical, diagnostic, tratament, indicație terapeutică sau protocol profesional.
Pentru orice problemă medicală, simptom sau decizie privind îngrijirea unui pacient, este necesară consultarea unui medic sau a unui profesionist autorizat.
Materialele prezentate pe acest site nu reprezintă formare profesională oficială și nu substituie ghidurile, protocoalele sau procedurile medicale oficiale. Conținutul reflectă experiența educațională și practică a unui asistent medical instructor și are rol exclusiv informativ.
Simulatoarele și kiturile de practică prezentate pe site au exclusiv rol didactic și sunt destinate exersării procedurilor medicale în scop educațional.
Informațiile prezentate nu trebuie utilizate pentru realizarea procedurilor medicale asupra unei persoane reale fără pregătirea profesională corespunzătoare și fără respectarea protocoalelor și reglementărilor aplicabile.
Utilizarea informațiilor de pe acest site se face pe propria responsabilitate.
Prezentările de caz sunt modificate și anonimizate, iar orice asemănare cu persoane, situații sau evenimente reale este pur întâmplătoare. Conținutul respectă principiile protecției datelor personale și protejează identitatea pacienților.


