Tratamente la domiciliu – Povestiri medicale – Pansamente – Tratarea ranilor
… O seara ca oricare alta, încărcată cu evenimentele de peste zi. Ajung acasă, după ce fac primul lucru de făcut : “de iubit Biju” ( cățelușul meu drag, care mă întâmpină fericit în fiecare seară ), îmi orânduiesc celelalte lucruri pentru a doua zi, apoi mă așez în pat încercând să mai îmi fac energie măcar o oră pentru a răspunde solicitărilor ce apar peste zi pe grupul de Asistenti Medicali.
Am remarcat o postare a unei membre din grup, care solicita sprijin pentru o conduita terapeutica a unui pacient cu ulceratii.
Era deja trecut de ora 00:00, totuși mă hotărăsc sa-i raspund, văzând că doamna, era online. Ma hotarăsc să o abordez în privat și să o întreb care este motivația dânsei pentru care nu a mers la medic și a cerut ajutorul pe acest grup.
Doamna, draga de ea, mi-a și răspuns imediat, fiind și ea dezamăgită de toată atitudinea unor colegi de pe grup, care o făceau “inconștientă” și urlau vehement că nu se face așa ceva acasă.
Răspunsul ei a fost: …
*Doamna asistentă, eu am terminat anul 2 la școala postliceală sanitară și am intrat pe grup pentru a învăța cât mai multe de la cei cu experiență.
* Pacientul este soțul meu care se chinuie de ani de zile cu această problemă, are și multe boli asociate cardiace, vasculare ( pentru care este și cu tratament anticoagulant ) și pulmonare
* Noi locuim departe de oraș, suntem la 16 km de cea mai apropiată localitate ce deține un cabinet medical, într-un sătuc unde posibilitățile economico-financiare sunt limitate.
* Am cheltuit cu soțul “o căruță de bani” pe dus la medici de renume de prin orașele mari, dar primeam rețeta și nu îmi arăta nimeni cum să îl curăț sau pansez.
* Soțul meu este factor poștal, umblă foarte mult pe jos și este și supraponderal, este întreținătorul familiei și dacă pățește ceva e vai de noi.
* Eu am amputație de gambă în urma unui accident de mașină cu 26 ani în urmă, nu îmi găsesc de lucru din cauza handicapului, deși am terminat farmacia, iar acum m-am gândit să fac școala postliceală sanitară măcar să îl ajut pe el și pe mama care tocmai a trecut printr-un cancer și este în grija noastră.
* Noi nu avem copii, doamna asistentă, dacă pățește și el ceva, cine va avea grijă de noi toți?
Citind aceste rânduri, nu reușam să îmi stăpânesc lacrimile care îmi șiroiau pe obraji. Este incredibil cum reușesc unii să își depășească infirmitățile și limitele, să continue lupta cu viața.
Fără măcar să stau pe gânduri, o întreb pe viitoarea noastră colegă:
– Dacă ți-aș arăta o singură dată cum să îl pansezi, crezi că te-ai descurca?
– Oooo, desigur, păcat că locuiești așa departe!
– Uite, dacă la sfârșitul săptămânii, tu și soțul tău, sunteți acasă, o să dau o fugă până la voi în localitate, fără nici o obligație financiară din partea ta, o consider o ieșire de agrement, cu care eram și așa restantă, plec duminică dimineața, stau o oră-două, îți arăt tot ce ai de făcut și mă întorc, ca pe seara să fiu acasă, a doua zi, fiind o altă zi plină de muncă.
– Vai, dar ar fi prea mare efortul, noi suntem la peste 300 km de tine, plus că nu reușesc aici în localitate să găsesc materialele necesare.
– Fii fără grijă, aduc eu tot ceea ce ai nevoie.
M-am culcat în acea seară, cu satisfacția că fac ceea ce era cuvenit și ceea ce ar face oricine dacă i-ar sta în putință.
Duminică dimineața, plec de-acasă, cu fiica mea și ginerele ( oamenii mei de suflet care mă sprijină în tot ceea ce fac și cărora le mulțumesc din suflet ).
Pe drum ne-am hotărât că până eu stau la dânșii să le arăt tot ce vroiam, ei vor face o plimbare prin împrejurimi, urmând să mă recupereze după vreo două ore.
Știind că viitoarea noastră colegă, a terminat anul 2 de școala, i-am pregătit toate materialele pentru pansat, intenționând să îi explic și să îi arăt cum se execută corect un pansament.
După un drum de 3 ore, am ajuns într-o localitate mică, cu case frumos îngrijite, în fața unei porți din lemn, ce arăta grijă pentru fiecare detaliu.

Am bătut la poartă, apoi deschizând poarta s-a relevat în spatele ei o curte interioară plină de verdeață, flori ornamentale, un legăn superb în mijlocul ei și patru cățeluși minunați care au tăbărât pe mine, fluturându-și codițele lor nostime în semn de bucurie. Mai încolo, o pisicuță, neimpresionată de toată această larmă canină, stătea întinsă lasciv sub leagăn, iar pe un scaun frumos de nuiele, o bunicuță, mă privi curioasă și îmi anunță cu mare pompă sosirea, lucru care a determinat venirea în grabă a doamnei și soțului ei.

M-au preluat din fața mașinii ginerelui și fiicei care tocmai vroiau să plece:
– Dar nu se poate, vă rog, haideți în casă la masă, doar am tăiat porcul, am pregătit o grămadă de bucate, nu se poate să nu mâncați, a insistat soțul, un om plin de viață, generând atâta bunătate și ospitalitate.
– Este imposibil, spun, noi abia avem două ore maxim în care să vă arăt tot ce trebuie, pe urmă trebuie să ne întoarcem. Ăsta a fost scopul vizitei mele, dacă intrăm și ne așezăm la masă, preocuparea majoră va fi mâncarea și nu scopul acestei vizite.
Nu vă spun cât de greu este de combătut ospitalitatea tipic ardelenească. Până la urmă, cu greu, am “rezistat” victorioasă în această dispută, dar primind amenințarea că vom avea toate “merindele” la pachet. Am intrat toți trei pe poartă, înaintând pe aleile frumos pietruite, urmați de minunații cățeluși, care s-au oprit cuminți în pragul ușii casei, privindu-ne curioși la tot ce făceam în interior. Atunci am observat, ușorul balans al doamnei, aproape insesizabil, dat de mersul cu proteza aplicată pe bontul gambier. Nu lăsa să se vadă efortul pe care îl depunea pentru aceasta. Am aflat ulterior, însă, toată poveste, după ce am terminat cu manoperele medicale de exemplificat : spălarea picioarelor cu ulcere ale soțului, pansarea acestora, explicarea materialelor și a propietatilor acestora.
Nu insist asupra altor detalii legate de manoperele împărtășite, prin această povestioară vreau doar să descriu toată conjunctura pentru care oamenii ajung uneori să caute “soluții disperate la situații disperate”.
Doamna, suferise la 26 ani, un accident de mașină, pasager fiind, într-o mașină ce transporta personal la o firmă de panificație, din câte am înțeles
În stânga ei stătea o colegă. Când a realizat momentul impactului, a vrut să o protejeze pe colega cu propriul picior, care i-a fost zdrobit. Ce poate fi mai altruist, decât să aperi viața aproapelui, cu propriul corp, neținând cont de riscuri? Ce spune asta despre caracterul unui om? Un OM, demn de toata admirația!!!
La oamenii de rând, instinctul de conservare îi face să se apere pe ei înșiși, la cei EXTRAORDINARI, acest instinct este pe un plan secundar celui de a-și proteja aproapele.
Eu sunt convinsă că o astfel de persoană este făcută pentru o astfel de meserie. O astfel de persoană va pune mereu mai presus de propriile interese, viața și sănătatea celorlalți.
După amputația suferită în urma accidentului, biata fată de 26 ani, pe atunci, a suferit multiple operații de plastie prin prelevare de grefă de piele de pe coapsă și aplicarea ei pe bontul amputat, în speranța reconstrucției acestui bont, într-o forma acceptabilă în vederea efectuării protezei. Din păcate, aceste grefe au fost respinse în repetate rânduri defectuos vindecate și apoi refăcute iar și iar, ca în final după un an și ceva bontul să aibă un aspect complet neadecvat efectuării protezei: cu multiple protuberanțe și un aspect toatal boselat, fapt pentru care greu a găsit o persoană să se incumete să execute acea proteză.

Acum după 26 de ani de la eveniment, încă fiecare pas este o durere, încă, acele protuberanțe ale bontului se rănuiesc în contact cu ciorapul necesar aplicării protezei. Atunci când este necesară ieșirea pentru o perioadă mai îndelungată de timp la școală sau în practica din spitale, își aplică o pungă pe sub acel ciorap, pentru a nu simți duritatea acestuia, deși la întoarcerea acasă pielea bontului este complet macerată, necesitând aerisire câteva ore.
Cu toate aceste neajunsuri, cu atâta demnitate acest om deosebit, nu cerșește mila nimănui, acest om deosebit muncește zi de zi pentru a îmbrățișa o meserie care să o pună pe ea în slujba celorlalți. Acest OM ne cere pe grup ajutorul, nu ca să își plângă de milă, ci ca să devină un bun profesionist și să îndrepte ajutorul nostru spre salvarea celorlalți. Și noi, “somitățile” în materie, ce găsim de cuviință să facem? Să o facem inconștientă, noi, colegele ei, viitoarele ei colege, de ce în loc de ajutor “urlăm” în gura mare “amenințări” în loc să oferim un cuvânt de încurajare?
Dupa două ore pline de schimb de informații, după doua ore în care am cunoscut niște OAMENI, care în aceste două ore mi-au oferit sufletește cu mult mai mult decât am oferit eu cu această vizită, a trebuit să ne luăm rămas bun, cu promisiunea că poate cu o altă ocazie vom petrece mai mult timp împreună.
La ieșire, nu am putut să nu mă așez în curtea aceea minunată, să o iau pe Maya în brațe, o minune de bishonitză, iubitoare și lipicioasă, ce mi-a scăldat fața în sute de limbuțe recunoscătoare. În tot acest timp în care m-am bucurat de iubirea și recunoștința necondiționată a acestui suflețel minunat, oamenii aceștia, cu toate vociferările mele, mi-au umplut porbagajul de bucate aburinde, proaspăt pregătite pentru noi. Oameni de o omenie și de-o ospitalitate inimaginabilă. Ne-am îmbrățișat cu drag la plecare, parcă ne știam de-o viață și am plecat purtând în suflet “o mie” de sentimente contradictorii, dar care mi-au dat convingerea că totuși cu astfel de oameni societatea noastră mai are o șansă.
Pentru mai multe subiecte medicale puteti accea link-ul: Articole

ATENȚIE:
- NU UTILIZAȚI informația din site ( text sau video ) ca un sfat medical, aceasta nu reprezintă un sfat medical, pentru orice problemă medicală vă rog consultați medicul !
- Acest site NU oferă formare profesională, toate materialele sunt STRICT informaționale, reprezentând experiența unui asistent medical instructor
- Cursurile, Webinariile video precum și materialele TEXT reprezintă o culegere de secrete dobândite din experiență și NU protocoale de proceduri ( pe acestea le găsiți în manualele de nursing sau în manualele de proceduri furnizate de OAMMR )
- Mentorii sunt persoane care au parcurs programele de instruire ale site-ului, care și-au luat diplomele de instruire pe baza evaluărilor făcute și care au încheiat un contract de colaborare cu administratorul acestui site Suport Asistenti si Pacienti Meda Taloș, pentru a oferii servicii de mentorat legate de programele pe care ei deja le-au parcurs și s-au evaluat
- Orice asemănare cu persoane, cazuri sau situații este PUR ÎNTÂMPLĂTOARE, acest site respectă protecția datelor personale și protejează identitatea pacienților chiar dacă sunt descrise prezentări de caz, acestea sunt elaborate, protejând datele personale