fbpx

Tratamente la domiciliu – evitarea culpei medicale

 Din experiența mea anterioră pot împărtăși cu voi cum am procedat EU când desfășuram o astfel de activitate:

 

  • De regulă medicația o achiziționa pacientul ( dar o verificam cu atenție de fiecare dată )
  • Materialele preferam să mi le achiziționez singură, îi rugam sa nu cumpere materiale, preferam să am eu la mine ace, fluturasi, seringi etc, toate pe dimensiuni, alegând dimensiunile în funcție de situație ( vezi postarea despre fluturași / microperfuzoare )
  • Dupa ce am alegeam cele necesare manoperei, efectuam diluția conform indicației medicului, este atribuția lui să dea toate indicațiile cu privire la : dozaj, diluții, calea de administrare și combinațiile substanțelor 
  • Verificam indicația, dacă nu era trecută indicația cu privire la amestecurile dintre substanțe, ( se poate întâmpla, aici NU discutăm despre cum își fac ceilalți din echipa medicală treaba, ci cum trebuie să ne îndeplinim noi sarcinile, independent de omisiunile sau erorile comise de ceilalți colegi, fără a pune viața pacientului în pericol ),  și nu am mai administrat genul acela de combinații la indicația altor medici, mai bine solicitam ajutorul medicului prescriptor, sau dacă nu este posibil în acel moment executam manopera alegând metode care să asigure o cât mai mare siguranță pentru pacient, chiar dacă aceasta presupunea să îl înțep de două ori pentru administrarea a două substanțe care nu știam dacă se pot combina. Până la următoarea administrare mă edificam cu privire la acest aspect, cel mai bine solicitând ajutorul medicului care a prescris. Solicitam acest ajutor telefonic dacă era posibil, prezentându-mă politicos cine sunt și în ce calitate și scop îi solicit ajutorul, cu riscul de-a primi o “săpuneală” și o “etichetă” de incompetență, pacientul e mai important, decât toate umilințele pe care trebuia să le îndur pentru a-i pune viața și sănătatea în siguranță. Vă asigur, chiar dacă îl prindeam “pe picior greșit” pe medic și avea vreo reacție care mă facea să mă simt umilită, a doua oară își dadea seama că am acționat cu bună credință în interesul pacientului său și își modula atitudinea, iar eu chiar dacă aparent am pierdut “o bătălie”, prin această atitudine umilă, am câștigat “războiul” concilierii între medic & asistent, cineva tot trebuie să facă primul pas, de ce să nu fiu aceea ( cel mai deștept cedează nu? ) 
  • Dacă e nevoie de testare și substanța o permite, o faceam NEAPĂRAT, de preferat dacă pacientul era cât de cât transportabil,  rugam aparținătorii să îl transporte la un cabinet specializat de alergologie pentru a-i face testarea, de multe ori dacă sunt substanțe care pot da necroze administrate ID nu se poate face această testare decât prin prik test la alergolog )
  • După efectuarea diluției, dacă amestecul precipita ( chiar dacă era indicația medicului și era treaba lui stabilirea dozelor, diluțiilor și amestecurilor ) evident că NU O ADMINISTRAM, rugam să anunțe medicul sau să mă pună pe mine în legătură cu el și îl abordam cu foarte mare diplomație, și nu cu o atitudine arogantă, ca și cum i-aș trânti în față “o gafă de proporții”. O abordare de genul: “Domnul doctor mă scuzati, dar s-a intâmplat ceva cu “noile” substanțe și nu știu de ce acest amestec mai nou precipită, oare puteți să mă sfătuiți ce aș putea să fac pentru a nu înțepa de mai multe ori pacientul dacă e IM? Oare considerați utilă administrarea cu schimbarea poziției acului în seringi diferite? ( dacă este perfuzabil ) : Oare credeți că dizolvarea acestora distinct, în flacoane mai mici de solutii ( ser, glucoza etc ) este posibilă și ce cantitate maximă pentru a nu forța diureza? “. O astfel de atitudine umilă și plină de solicitudine din partea mea față de medic ajuta întotdeauna la stabilirea unei colaborări fructuoase pentru dățile următoare. NU am făcut niciodată NIMIC la administrarea injectabilă, ceva ce ar putea pune viața în pericol a pacientului, nici chiar dacă medicul si-o asumă!!! Mai bine refuz acea colaborare, în cei mai politicoși termeni. 
  • Administrarea IM am avut grijă întotdeauna să o fac conform indicațiilor : dacă necesita administrare lentă, așa o executam. De asemenea, TREBUIA profund IM, iar pentru asta alegeam acul necesar țesutului, cu cât mai substanțial țesut adipos, cu atât mai lung acul, ma asiguram NEAPĂRAT după puncționare, prin aspirare, că nu mă aflu în vreun vas de sânge înainte să execut injectarea. După extragerea acului EU executam staza cât era necesar până la oprirea sângerării. Este posibil la puncționare să fi trecut printr-un vas de sânge, iar când am ajuns cu acul în profunzime și să fac aspirarea, posibil să nu vină sânge pe ambou deoarece vasul de sânge a fost doar penetrat și nu m-am oprit în el, așa că, efectuez în siguranță injectarea, însă la retragerea acului, vasul penetrat se elibereaza și prin punctele penetrate să reflueze sânge și să producă hematom. Dacă însă, face o stază corespunzătoare post-injectare, nu risc nimic!
  • La injectarea IV, mă asiguram mereu că injectarea nu merge paravenos, după extragerea acului faceam staza corespunzătoare, nu masam zona, nu lasam pacientul să țină staza pentru că nu o făcea în mod coreapunzător, iar pe a doua zi mă trezeam cu echimoze, chiar dacă puncționarea și injectarea a fost făra cusur, o stază necorespunzătoare lasa urme… 
  • Legat de branule, aici poate colegii care fac montarea lor la domicilii pot aduce completări în comenturi cum să procedați ca să nu vă treziți cu “reclamații” datorită hematoamelor sau reacțiilor flebitice întâlnite frecvent la astfel de dispozitive medicale. Vă spun, însă de ce eu nu le-am folosit niciodată la domicilii: de regulă aveam de făcut o administrare, maxim două pe zi, lucru care dacă îl faceam cu microperfuzoare foarte subțiri adecvate venei, nu lasam nici o urmă, controlul îl aveam EU pe toată perioada administrării. Nu mi se parea în siguranță pentru pacient, a-l lăsa acasă fără supravegherea mea, cu o branulă pe care nu și-o știa proteja ( oricât de bine am “ancora-o” noi, el tot are “mâncărici” și o mobilizează prin tot felul de mișcări ). Nu aveți idee ce îmi aud urechile la adresa colegelor sau colegilor care le-au montat branule și “uite ce mi-au făcut”. Degeaba le explici că se poate întâmpla, este un răspuns inacceptabil pentru pacient, poziția de “victimă” îi convine de minune, așa că nu te poți lua în polemici cu el. Când se întâmplă astfel de critici la adresa colegilor, NU am făcut niciodată front comun cu pacientul!!! Expresii de genul :  “Dapoi și proasta aia o fi vreo incompetentă”, “Păi clar nu toți știu meserie, unde o fi făcut și aia școala” NU sunt acceptabile!!! NU este deontologic să denigrez o colegă sau un coleg!!! Încercam mai bine să detensionez situația și dacă nu accepta nici un argument scuzabil, finuț,  schimbam cursul conversației spre ceea ce ne ajuta pe noi să îndeplinim procesul teraputic pentru care ne aflam acolo.
  •  EU personal NU am folosit niciodată la domicilii astfel de dispozitive ( branulele ), nu mă risc la “reclamații” sau alte complicații. ( în legea ginerelui meu foarte deștept : “nu îmi stric brand-ul” ). Desigur, pacientul în prima fază insista să îi pun branulă. Îi explicam frumos că eu nu lucrez așa la domicilii, și îl rugam să îmi permită să îmi fac meseria cum știu eu mai bine, asigurându-l că va fi mulțumit. De multe ori asigurările mele erau insuficiente și insista ( de teama înțepăturilor ), mai încercam o dată cu un argument care nu îl poate combate : “nu am experiența să montez branule”. Dacă nici așa nu îl convingeam, îi spuneam că îl pun în contact cu vreo colegă/coleg care vrea să lucreze “la mica înțelegere” cu el, eu NU. 

Pentru alte alte articole din aceeasi categorie puteti accesa: Activitatea la domicilii

Bacteria Helicobacter Pylori

Informația din text nu se poate aplica fără indicația medicului. Pentru orice problemă de natură medicală vă rog consultați medicul !

Te rugam, sa nu copiezi acest text!