fbpx

Unde să mă duc doamna asistentă?

Era din nou o zi toridă la cabinet. În cabinet, se finaliza o altă consultație. Ies pe hol să primesc următorul pacient. Îl privesc atentă cu oarecare curiozitate. Stătea cuminte pe băncuță, cu fața aplecată în palme, așteptându-și rândul docil, fără să manifeste pic de nerăbdare, lucru rar întâlnit în ultimul timp. Știam că este nou înscris pe listele noastre, avea o patologie combinată, cu foarte multe comorbidități din care nu lipseau : boală renală cronică în stadiu de hemodializă, fibrilație atrială, cardiopatia aterosclerotică a carotidei, arteriopatie obliterantă a membrelor inferioare cu claudicație intermitentă, hipertensiune arterială și infarct miocardic în antecedente, iar acum, conform apelului său telefonic, venea după un alt bilet de internare, deși abia se externase de pe o secție de cardiologie a unui spital de reabilitare medicală.
– Poftiți înăuntru, vă rog, îl invit tocmai când pacienta anterioară deschise ușa cabinetului să plece.

Atunci observ că șchiopăta sever. Abia călca pe piciorul stâng. Ajunsese cu mare greutate la scaunul din fața biroului.
– Cu ce vă ajutăm, întreabă dna doctor ?
– Am venit să mă programați la internare.
– Adică doriți să vă dăm bilet de internare?
– Și asta, dar vreau să îmi faceți programarea pentru internare la Insitutul Inimii.

Doamna doctor mă privește contrariată. Dânsa nu cunoștea pacientul, era doar provizoriu, ca medic înlocuitor la acest cabinet.
– Cred că nu ne înțelegem, am intervenit eu. Noi nu putem decât să vă emitem un bilet de internare, dvs.veți suna la clinică pentru programare în vederea internării, la medicul la care doriți.
– Așa a spus și medicul cardiolog care mi-a recomandat să sun la Institut pentru o intervenție de montare de stent la membrul inferior, însă când am sunat, de la secretariat mi s-a spus că eu ca pacient nu pot face programarea, doar medicul care mă trimite o poate face.
– Nu există, ați înțeles dvs.greșit, insit eu.
– Nu dna asistentă, că pe urmă am mers înapoi la cardiologul ce mi-a făcut recomandarea de intervenție și i-am spus și lui, dar a zis că el nu “are intrare” la vreun chirurg de la Institut și, să vin la dvs. să faceți dvs. solicitarea.
– Doamna doctor, o întreb, dvs ați mai auzit așa ceva până acum?
– Nici vorbă, nu cred să fi înțeles bine domnul.
– Ok, zic, haideți să dăm un telefon la secretariatul Institutului să ne edificăm.

Bacteria Helicobacter Pylori

Formez numărul și aștept răbdătoare să răspundă cineva.
– Alo, se aude o voce răstită la capatul celălalt al firurlui.
– Bună ziua, sunt asistenta d-lui doctor … , vă sun în legătură cu un pacient al nostru, căruia dorim să îi dăm un bilet de internare pentru o intervenție de montare stent.
– Al cui pacient este?
– Al doctorului cu care eu lucrez.
– Nu, doamnă nu m-ați înțeles, al cărui medic din Institut este pacientul?
– Păi nu este, acum dorește să devină.
– Nu se poate. Nu facem programări pacienților noi.
– Stați că nu înțeleg, și cum poate deveni pacientul unui medic de la dvs.?
– Medicul care face recomandarea trebuie să ia legătura cu un medic de la noi telefonic, să îi explice natura problemei și să se înțeleagă cum să facă și când ar putea să îi primească pacientul.
– Ok, îmi dați un număr de telefon al vreunui medic de la dvs.?
– Nu pot să ofer astfel de informații.
– Ok, am răspuns exasperată, și cum propuneți atunci să luăm legătura cu un medic de la dvs?
– Păi medicul care face recomandarea trebuie să ia legătura, dacă el nu știe numărul vreunui medic de la noi, nu am cum să vă ajut.

Bacteria Helicobacter Pylori

Am închis telefonul de-a dreptul consternată. O priveam pe doamna doctor, priveam pacientul și nu îmi venea să cred că asta se poate întâmpla.

I-am relatat doamnei doctor toată conversația, care mă privea perplexă pe tot parcursul relatării.
– Si eu ce să fac acum doamna asistentă? Eu unde să merg? Abia reusesc să umblu 50 m că trebuie să mă asez datorită durerii din picioare. Nu închid un ochi toată noapte, așa de chinuitoare sunt durerile. Încerc să suport, mai iau câte un calmant, deși din cauza rinichilor e foarte greu cu analgezicele, dar tac și nu scâncesc să nu îmi deranjez familia. Dar nu mai pot … Și în acel moment îi văd licărind lacrimile a deznădejde. A lăsat brusc capul în jos, parcă rușinat de limita la care a ajuns.

S-a așternut o tăcere mormântală. Doamna doctor mă privea întrebătoare, așteptând parcă soluția salvatoare de la mine. Era cumplit pentru un medic, să își vadă pacientul suferind, blocat într-un sistem sărac și idiot, incapabil să îi poată oferi o soluție, un sfat cât de mic, o alinare …

– Știți ce vă sfătuiesc să faceți? Am intervenit exploziv, plină de furie împotriva a TOT. Mergeți acasă, sunați la ambulanță, iar când vin, urlați efectiv de durere, durerea este prima condiție, primul simptom și cel mai important pentru care se asigură urgența. Nu vă mai purtați atât de jenat si docil că deranjați cu boala dvs. Dacă vă administrează un calmant, spuneți că nu a trecut si urlați în continuare. Dacă vă duce în urgență, continuați acuzele și tot așa până reusiți să ajungeți la intervenție. Spitalele au locuri de urgență, iar pacienții cu dureri atroce, sunt rezolvați prin urgență. Îmi pare nespus de rău, că trebuie să vă învăț să faceți șmecherii, dar se pare că e singurul mod prin care veți scăpa vreodată de durere. 

Pacientul mă privi cu oarecare recunoștință pierdută în deznădejde. Îngăimă abia imperceptibil un “Vă mulțumesc doamna asistentă” si șontâc, șontâc ieși agale din cabinet. 

Bacteria Helicobacter Pylori

Am rămas tăcute amândouă. Mă treceau sentimente contradictorii de milă copleșitoare față de pacient și furie intensă față de acest sistem. Mă gândeam, de asemenea, la acele cologe ale mele de pe grup, care urlă “mergeți la medic” pentru orice bubă si orice julitură. Nimeni în țara asta nu mai face nimic, nu își mai asumă nimic, nici măcar un amărât de pansament sau executarea unui tratament. 

Cu aceste gânduri triste se încheie încă o zi la cabinet. Nu pot decât să ridic ochii spre cer și cu mâinile împreunate într-o sinceră rugăciune, să exclam :

“Doamne ajută-i pe ROMÂNI”

Update la poveste: Dupa postarea acestei povestioare, am primit un telefon de la asistent managerul institutiei mai sus mentionate si am fost rugata sa dau detalii cu privire la situatie, la pacient, la data apelului si numarul de telefon pe vcare s-a incercat stabilirea programarii. Apoi mi s-a cerut numarul de contact al pacientului si acesta a fost contactat a doua zi si programat pentru evaluare. 

Nu pot decat sa multumesc acestor oameni minunati care au luat masuri pentru solutionarea situatiei, pentru remedierea deficitului de comunicare cu persoanele care sunt abilitate in efectuarea acestor programari. Se pare ca multe lucruri nu se cunosc de catre cei care conduc institutiile si toate aceste probleme le intampinam datorita unor functionari sau ”profesionisti” care nu inteleg ca atunci cand lucrezi cu sanatatea si viata omului ( mai ales ), trebuie sa fii mult mai responsabil si mai comunicativ. Omul in suferinta are un grav deficit de comunicare, iar daca si cel care ar trebui sa ii explice situatia, are acelasi deficit, bietii pacienti sufera in tacere fara sa poate primi sprijin. 

Suntem constienti cu totii de lipsurile de resurse materiale si umane din sistem si putem accepta aceste limitari, dar nu putem accepta ca acele ”resurse umane” existente sa aiba un comportament execrabil fata de semenii lor.  

Pentru alte povestiri medicale accesati link-ul: Povestiri medicale

Această povestire este o ficțiune, orice asemănare cu persoane sau situații din viața reală este pur întâmplătoare !

Te rugam, sa nu copiezi acest text!