Vreau sa imi fac toate analizele medicale !
Pentru că aud mereu exprimarea “vreau să îmi fac TOATE analizele medicale”, doresc să explic dragilor mei pacienți câteva aspecte legate de acest lucru.
- Toate analizele nu ați putea să le faceți, pentru că ar fi mult prea costisitor, poate că ar trebui chiar să vă vindeți casa pentru a acoperi costurile tuturor analizelor existente
- Nu ar fi util să faceți altceva decât cele uzuale care să scaneze funcția fiecărui organ, pentru că degeaba investești acum zeci de milioane să afli dacă nu cumva ai cancer ( fobia tuturor ), chiar dacă acum ies toate negative, asta nu înseamnă că peste 5-6 luni nu poate “exploda” unul, iar tu ai irosit TOATE resursele pentru nimic
- E foarte civilizat să faci anual analizele de screening și/sau cele care evaluează o boală cronică pe care o tratezi, e foarte adevărat, dar trebuie făcute în mod inteligent.
- De asemenea, este civilizat când ai o problemă de săntătate să te adresezi medicului de familie sau celui care îți urmărește starea de sănătate ( unul în care să ai încredere, nu să fii suspicios și să pui sub semnul întrebării orice acțiune pe care o întreprinde pentru restabilirea sănătății tale ) pentru că dacă te apuci de capul tău să faci analize, s-ar putea să consumi resurse inutile și să nu găsești cauza suferinței tale, “studiul” medicinii de internet nu îți conferă experiența de 6 ani de facultate, 3 ani de rezidențiat și “ț” ani de profesie medicală pe care o are un medic, oricât studiu ai face pe internet
- Și pentru că sunt convinsă că orice aș zice eu aici, legat de experiența medicală, când veți avea o problemă medicală tot veți da fuguța la internet să vedeți cum puteți să vă faceți “toate” analizele, m-am hotărât să vă detaliez mai jos o listă de analize medicale ce pot scana fiecare organ, reprezentând analizele uzuale pentru un control profilactic

Analize uzuale profilactice:
- Hemoleucograma completă – ne arată toate elementele sanguine
- TGO – funcția ficatului
- TGP – funcția ficatului
- Creatinină – funcția rinichilor
- Uree – funcția rinichilor
- GGT – stază biliară
- Bilirubina totală + directă – producerea bilei în colecisti
- Amilazele serice – funcția pancreasului
- Glicemia – nivelul glucozei din sânge
- Colesterolul total – grăsimile circulante pe vasele sanguine
- LDL colesterol – colesterolul greu care se depune pe vasele de sânge – acesta dă și stadializarea de risc de AVC
- HDL colesterol – colesterolul bun
- Trigliceridele – grăsimile care se depun în ficat, ducând la steatoza hepatică
- Acid uric – care duce la “gută” prin depunerea de cristale pe articulațiile mici
- Calciu seric total
- Magneziu seric
- Sideremia ( fierul )
- TSH – funcția tiroidei
- FT4 – funcția tiroidei
- PSA – marker pentru cancerul de prostată la bărbați
- Examen sumar de urină
- Exudat faringian – posibile infecții “în gât”
- Antigen helycobacter – din scaun – pentru cei cu simptomatologie gastrică ( de stomac )
- VSH – probă pentru boli inflamatorii
- PCR – probă pentru boli inflamatorii
Vă doresc numai bine și sănătate MAXIMĂ printr-o conduită de viață corectă ce implică și PROFILAXIA !
Pentru mai multe subiecte medicale puteti accea link-ul: Articole