Tratamente la domiciliu – In caz de varsaturi
Pentru că este sezonul “micilor” abuzuri, și pentru că de multe ori acestea se finalizează cu episoade de indigestie care merg cu manifestări de varsaturi repetate ce duc de multe ori la deshidratare, azi o să vă spun ce fac EU în prima fază dacă această indigestie nu s-a agravat încă.
În primul rând, NU mă speriu sever dacă varsaturile au fost repetate și nu pot ingera nici măcar apa. Dacă pot corela acest episod de vărsături cu abuzurile alimentare sau alcoolice din ziua precedentă, cu siguranță acesta este legat de aceste abuzuri.
Aud frecvent în astfel de situații: “Ce să îi mai dăm doamna asistenta că i-am dat de toate și varsă orice îi dăm: mâncare, apă, ceai, medicamente?”
Răspunsul corect la această întrebare: “Trebuie să îi dați pace!”
Adică în primul și în primul rând organismul are nevoie de REPAUS, după un bombardament sever care l-a extenuat.
O să întrebați: “Bine, bine, dar nu se deshidratează și nu pățește nimic dacă nu bea și mănâncă timp o – zi două?”
Ca să vă puteți răspunde și singuri la această întrebare ar trebui să știți că omul poate trăi 100 zile fără mâncare, 3 zile fără apă și doar 3 minute fără aer.
V-ați întrebat vreodată ( cei care aveți animăluțe de companie ) de ce câinii când nu se simt bine stau liniștiți încolăciți, nu mănâncă, nu beau, doar STAU, iar apoi a doua zi își reiau alimentația?
… continuarea după ANUNȚUL de mai jos 👇👇👇
Îți pregătim o SURPRIZĂ !!!
👉 Vor fi lansate NOI kituri de practică produse în România, chiar în Cluj, marca Meda Taloș cu un design unic și un preț fără concurență. Continuă să urmărești site-ul și NU rata lansarea care va beneficia de prețuri promoționale 👇👇👇

Ce NU este necesar să fac:
NU mai încerc să mănânc NIMIC cel puțin 12 ore până se elimină toate rezidurile aflate deja în tubul digestiv.
NU mă strădui să beau lichide în primele 4-6 ore după începerea vărsăturilor, dacă am încercat deja aceasta și am observat că am evacuat, NU mai încerc, este inutil.
NU mai încerc să iau nici un medicament mai ales dacă o astfel de încercare s-a dovedit eșuată, soldându-se tot cu vărsătură.
NU este o nevoie imediată de a fugi la urgență!
NU este o nevoie imperioasă de perfuzie la primele varsaturi, NU se produce deshidratarea doar după câteva ore!
Înainte să fug la urgență sau să fac apel la Ambulanță încerc câteva metode de recuperare pe care le am la îndemână, dar păstrându-mi CALMUL.

Ce TREBUIE să fac:
Ideal ar fi să încerc să iau un antiemetic pentru a opri varsaturile ( ex.Clorhidrat de metoclopramidă ,Domperidonă ) și un drenor biliar ( ex.Extract uscat din frunze de anghinare sau un produs ce contine Bilă de bovine/ Metenamină/ Salicilat de sodiu ), dar dacă și acesta îl evacuez, NU mai încerc! Saaaauuu dacă agreez ideea unui supozitor, pot folosi un supozitor antiemetic.
Aștept după debutul varsaturilor un 4-6 ore până simt că nu se mai evacuează nimic, că nu mai am ce vărsa, NU iau NIMIC în acest interval, iar apoi încep să consum saruri de rehidratare orala sau dacă nu am așa ceva în casă, fac un ceai de mentă.
Ce este important, însă ca acesta se îl consum în următoarele 3-4 ore câte o linguriță la 2 minute, NU cu cana sau cantități mai mari pentru că le voi evacua. O cantiate atât de mică se va resorbi înainte să ajungă în stomac.
Sărurile de rehidratare orală, ar putea să aducă aportul necesar de electroliți pe care i-m evacuat prin varsatura și/sau scaune diareice ( de regulă o indigestie poate degenera în gastroenterită, aducând cu ea și episoadele diareice ).
Dup vreo 3-4 ore în care CU RĂBDARE am consumat aceste săruri de rehidratare ( sau ceai de mentă conform schemei de mai sus ), pot încerca să iau un antiemetic și drenorul biliar de care pomeneam anterior.
Antiemeticele vor avea efect de stopare al vărsăturilor.
Drenoarele biliare vor avea efectul de a ajuta la drenarea bilei ( acționează asupra stazei biliare ).
După 12 ore de repaus alimentar, încerc să reiau alimentația, dar foarte dietetic: pâine prăjită cu ceai ( evenutal cu puțină brânză slabă ), banană, dar NU altceva!
În primele 24 ore mâncarea TREBUIE să fie “uscată” pentru a absorbi aciditatea gastrică și excesul de bilă.
Ce mai pot folosi pentru reducerea senzației de arsură gastrică, chiar dacă nu o resimt ( nu toată lumea simte aciditatea ca pe o arsură, de multe ori se resimte ca o durere intensă de gât cu senzație de disfagie – dificultate la înghițire – datorită acidului care a ars prin evacuare întreg esofagul și laringele ) aș putea folosi pansamente gastrice pe care NU le beau, ci le țin în gură până la dizolvarea completă, ajută ENORM.
… continuarea după ANUNȚUL de mai jos 👇👇👇
Îți pregătim o SURPRIZĂ !!!
👉 Vor fi lansate NOI kituri de practică produse în România, chiar în Cluj, marca Meda Taloș cu un design unic și un preț fără concurență. Continuă să urmărești site-ul și NU rata lansarea care va beneficia de prețuri promoționale 👇👇👇

Ce NU voi consuma în primele 24-48 de ore după un astfel de episod:
NU voi consuma alimente ce produc aciditate: crudități, bulion, cafea etc!
NU voi consuma alcool de nici un fel!
NU voi fuma ( fumul de țigară are un efect iritativ pentru mucoasa gastrică, provocând aciditate )!
NU voi consuma sucuri carbogazoase, nici măcar cele naturale, doar săruri de rehidratare orală și/sau ceaiuri NEÂNDULCITE!
NU voi consuma Chipsuri, deși sunt “uscate” și am senzația că ar absorbi excesul de bilă, ele conțin cantități mari de grăsimi și condimente care irită mucoasa gastrică!
NU voi consuma lactate!
NU voi consuma legume și fructe crude!
NU voi consuma ciorbe, iar supele dulci, abia dupa 24 de ore, după ce s-a redus excesul de bilă!
NU voi consuma mâncăruri elaborate: sarmale, pizza, fripturi, prăjituri etc!
NU mă voi întinde imediat după mâncare pentru că poate apare refluxul gastro-esofagian și acidul în exces să ardă intrarea în stomac ( Cardia ), resimțind astfel “durere în coșul pieptului” cum o descriu pacienții.
Dacă după toate aceste măsuri tot NU încetează varsaturile și se complică lucrurile și cu alte simptome severe atunci este momentul să MERG la MEDIC !
Pentru mai multe subiecte medicale puteti accea link-ul: Articole