Povestiri medicale – Doamna asistenta m-am încăpățânat să NU mor

Update 2026

„𝗖𝗮̂𝘁 𝗱𝗲 𝗺𝘂𝗹𝘁 𝘁𝗿𝗲𝗯𝘂𝗶𝗲 𝘀𝗮̆ 𝗽𝗶𝗲𝗿𝘇𝗶… 𝗰𝗮 𝘀𝗮̆ 𝗶̂𝗻𝗰𝗲𝗽𝗶, 𝗶̂𝗻 𝘀𝗳𝗮̂𝗿𝘀̦𝗶𝘁, 𝘀𝗮̆ 𝘁𝗿𝗮̆𝗶𝗲𝘀̦𝘁𝗶 𝗰𝘂 𝗮𝗱𝗲𝘃𝗮̆𝗿𝗮𝘁?”

Zi obișnuită la cabinet.
Adică… deloc obișnuită.

Telefonul suna ca și cum avea rate la bancă. Pacienții nerăbdători, urgențele se împingeau unele pe altele, iar noi încercam să ținem ritmul fără să ne pierdem… și mințile, și cafeaua.

— Următorul!

Intră un domn. Mă uit la el. Apoi la listă. Apoi iar la el.

Numele îmi spunea clar: cancer. caz greu. luptă lungă.
Omul din fața mea îmi spunea altceva: viață. poftă. liniște.

Nu era slăbit, nu era prăbușit.
Era… bine. Chiar bine.

Domnul doctor îl invită să se așeze:
— Ce vă supără?

Omul zâmbește larg:
— Nu mă supără nimic, dom’ doctor. Am venit să vă spun că TRĂIESC.

Ne-am oprit. Amândoi.

Și scoate o scrisoare medicală, ca pe o medalie câștigată în război.

Și începe…

👉 Două tumori pe coloană. Operate.
👉 Apoi tumori pe aortă.
👉 Apoi încă 8 prin abdomen.
👉 Chimioterapie agresivă. Vene distruse.
👉 Montare de cameră pentru administrare.
👉 Complicații. Camera iese. Cusături. De mai multe ori.
👉 Drumuri la chirurg atât de dese încât deveniseră rutină, „ca mersul la cafea”.

Și totuși…

După 3 ani și jumătate de luptă:
✔️ mai rămân 4 tumori
✔️ toate moarte
✔️ fără vascularizație

Oncologul îi spune:
— Din punct de vedere medical… nu respectați nicio regulă.
— Din punct de vedere statistic… trebuia să fiți mort.
— Din punct de vedere uman… mergeți și trăiți-vă viața.

Și aici vine partea care te lovește mai tare decât orice diagnostic.

Îl întreb:
— Ce v-a făcut să luptați așa?

Se uită la mine. Zâmbește. Dar zâmbetul ăla avea și poveste în el.

— Doamna asistentă… eu aveam doi copii.
Unul din prima căsătorie.
Și unul din a doua.

Când am aflat că am cancer… eram în plin proces de construcție a unei case, împreună cu a doua soție.
Și primul meu gând a fost simplu:
👉 nu mor până nu termin casa.

Am tras de mine. Am amânat tratamentele până am pus ultimul cui.
Abia apoi m-am dus să încep lupta medicală.

Dar înainte de prima operație…

Medicul mi-a spus clar:
— Nu pot garanta nimic. Nu știm dacă ieșiți viu.

Și atunci…

Soția mea de atunci — a doua soție — m-a pus să semnez acte.
Prin care toate bunurile și banii să rămână ei și copilului nostru.

Nu voia să împartă nimic cu copilul meu din prima căsătorie.

Am încercat să-i explic:
👉 „Am doi copii. Am responsabilitate față de amândoi.”

Nu a vrut să audă.

Și atunci mi-am mai pus un scop:
👉 nu mor până nu fac dreptate pentru ambii mei copii.

Și am trăit.

Dar în timp ce mă luptam cu cancerul…

m-am luptat și cu ea.

👉 A urmat divorțul.
👉 Și în divorț… am pierdut TOT.

Casa — trecută pe numele ei.
Afacerea — pierdută.
Banii — peste 150.000 euro — dispăruți.

Am fost evacuat din casă… cu poliția.

Și atunci mi-a spus:
— Ai vreo dovadă că ai cumpărat tu ceva?

…

Hai să o spunem simplu, fără metafore, fără povești:

👉 Omul ăsta a avut cancer.
👉 A trecut prin operații, chimio, complicații.
👉 Și, în paralel… a fost lăsat fără tot ce a construit într-o viață.

Casă. Bani. Muncă. Siguranță.

Genul ăla de moment în care majoritatea oamenilor se rup.

Se prăbușesc.
Renunță.
Se sting… încet.

Dar el?

Nu.

👉 A ales să nu moară. Nici fizic. Nici în interior.

— Acum trăiesc dintr-o pensie, doamnă.
Atât am.
Dar sunt fericit.

Pentru că trăiesc.

Și ca să vezi că viața nu i-a luat și umorul…

Îl întreb:
— Stați singur?

— Cum adică? Aveți pe cineva pentru mine? 😄
Dar să fie peste 70 și cu coxartroză ușoară, că nu mă bag la schimbat scutece!

…și acolo am înțeles tot.

👉 Omul ăsta nu a supraviețuit doar cancerului.
👉 A supraviețuit pierderii.
👉 Nedreptății.
👉 Trădării.

Și nu doar că a rămas în viață…

a ales să trăiască.

—

Adevărul, fără ambalaj frumos:

Nu boala te termină prima dată.
Nu pierderea.
Nu oamenii care pleacă.

👉 Te termină momentul în care nu mai ai pentru ce să lupți.

Omul ăsta a avut:
✔️ un scop
✔️ doi copii
✔️ o ambiție încăpățânată de a nu renunța

Și asta l-a ținut.

—

Tu pentru ce te încăpățânezi să trăiești?

Dacă nu ai încă un răspuns… caută-l.
Pentru că, uneori, fix ăla face diferența dintre „exist” și „TRĂIESC”.

👉 Iar dacă vrei să înveți să vezi dincolo de analize, dincolo de diagnostice, dincolo de „protocol”…
vino în VOCEA.

Acolo învățăm ceva ce nu apare în manuale:

cum să nu pierdem omul… în timp ce încercăm să salvăm pacientul.

O zi ca oricare alta la cabinet, multă lume, mai toți agitați, urgențe, pacienți nerabdatori, telefoane care sună a disperare…
Invit urmatorul pacient. Îl privesc, parcă numele nu îl puteam asocia cu figura, deși, făcând apel la memorie, știam că numele acesta era asociat unui pacient cu cancer, dar pacientul din fața mea era plin de vigoare, chiar ușor supraponderal, cu un tonus ce bătea cu mult tonusul meu cu care mă lăudam zi de zi.

Domnul doctor îl invită să se așeze și ca de obicei, întreabă cu vocea lui plină de solicitudine :
– Ce va supără, cu ce putem să vă ajutăm?
– Nu ma supără nimic dl doctor, am venit doar să vă spun că TRĂIESC.
– Ne-am oprit amandoi și l-am privit mirați.
– Dar parcă v-ați schimbat și look-ul, din câte îmi dau seama, spuse dl doctor. Pacientul era usor supraponderal ( nu avea aspectul acela casexic al unui pacient ce se luptă de trei ani cu un cancer ) complet chel, cu barbă tip cioc, pieptănată în două ( un fel de cărare pe mijloc :)), avea un aer extrem de pitoresc și un zâmbet atât de liniștit, plin de împăcare și fericire.
– O daaa, desigur, fac tot ceea ce îmi place. Zicând acestea, scoate o scrisoare medicală și ne-o întinde victorios.
– Ce aveți aici, întreabă dl doctor?
– Este ultima evaluare care atestă că sunt bine, deocamdată. După ce mi-au descoprit acele două tumori pe colană, care mi-au fost scoase, au aparut altele pe aortă, apoi încă 8 prin tot abdomenul. Am urmat protocoalele oncologice cu acea chimioterapie chinuitoare. Când nu au mai fost vene, fiind toate arse, mi-au pus o cameră prin care au făcut administrarea, însă aceea a ieșit din piept și am fost cusut, dar locul nu s-a vindecat, astfel că am mai suferit 5 suturi ulterior pe același loc. Mergeam deja la chirurg pentru sutură, ca și cum aș merge la o cafea la Marty. Totuși, până la urmă totul s-a oprit, iar acum la ultima evaluare, dupa o luptă de 3 ani jumate, în urma unui PetCT au constatat că mai rămăseseră doar 4 tumori, dar care sunt toate moarte ( nevascularizate ). Prin urmare, medicul oncolog a spus că sunt singurul caz din spital care nu se supune nici unor reguli, că din punct de vedere statistic ar fi trebuit sa fiu mort demult, așa că la stadiul acesta mă sfătuiește să las toate aceste tumori rămase pe loc și să plec să îmi trăiesc viața cum îmi place mie. Am întrebat ce am voie să mănânc, dar a spus ca orice, atâta timp cât am luat în greutate ( revenise la greutatea dinainte de debutul cancerului ) înseamnă că nu mă mai “mănâncă” nimic pe mine, prin interior, asa că, să fac TOT ceea ce mă bucură.

Deja eram plini de entuziasm, atât eu, cât și dl doctor. În sfârșit o satisfacție uriașă pe ziua de azi, de fapt pe ultimele luni de zile.
– Sunteți un luptător, intervin și eu în discuție.
– Ooo, doamna asistenta, nici nu știți ce m-a determinat să mă încăpățânez să trăiesc.

Am ridicat mirată din sprâncene.
– Când am aflat crunta veste în urma RMN-ului și a puncției biopsice, că am aceste două tumori care se păreau a fi cu risc crescut de malignitate, eram în construcția casei noastre. M-am ambiționat să mă țin pe picioare până am terminat casa și abia apoi am mers la medic pentru a începe toate acele protocoale oncologice în vederea intervenției. De asemenea, înainte de a intra  în prima operație, medicul a spus că nu garantează nimic, se știe cum intru, dar nu se poate ști cum ies. Așa că soția mea ( a doua soție cu care construisem această casă ) m-a rugat să semnez niște documente prin care trec toate disponibilitățile financiare pe numele ei ca să nu împartă nimic cu copilul meu din prima căsătorie, să îi rămână ei și copilului nostru comun, tot. Degeaba i-am explicat că eu am obligații față de ambii copii, nu a înțeles, așa că mi-am propus să trăiesc cel puțin până așez toate lucrurile pentru amândoi copiii mei. Și am trăit, doamna asistentă. M-am încăpățânat să nu mor, dar în timp ce mă luptam cu boala, m-am luptat și cu nevasta într-un divorț care m-a lăsat “în pielea goală”. Mi-a luat TOT, doamnă: afacerea pe care o riddicasem de la zero, sumele disponibile în cont ( peste 150 mii de euro ), m-a evacuat cu poliția din propria casă pentru că am fost atât de naiv doamnă, să permit achiziționarea majorității bunurilor pe numele ei, iar acum la evacuare, mi-a râs în față spunându-mi “ai vreo dovadă că ai cumpărat tu ceva?”. Ei bine, cam asta a fost toată șarada, iar eu acum am învățat sa traiesc dintr-o pensie, atât cât este ea, dar sunt FERICIT pentru că TRĂIESC, și trăiesc liber și mă bucur de fiecare clipă, de fiecare dimineață în care îmi deschid ochii.

Eram consternați, atât eu cât și domnul doctor.
– Și-acum unde locuiți? Trăiți singur?
– Nu înțeleg ce mă întrebați? Vreți să stiți dacă am vreo femeie? De ce, cunoașteți vreuna? Să știți că nu mă interesează numai cele de peste 70 ani și cu minime coxartroze, nu cu probleme grave, că nu mă descurc să schimb scutece…:)))
– Da, doamna asistentă are agenție matrimonială, intervine domnul doctor, și îi face jocul, de-aceea a întrebat, poate vă face lipeala și vă rezolvă o a treia căsătorie. :)))

Nu îmi puteam crede ochilor și urechilor, că acest om, chinuit de boală, de războiul familial, de problemele financiare, mai are putere să fie spiritual.
– Eram curioasă dacă conviețuiți singur, dacă vă ajută cineva, am răspuns usor jenată de întorsătura pe care o luaseră lucrurile.
– Da, locuiesc în casa mea, dar cu fiul din prima căsătorie, care nu mai vrea să stea cu mama lui, iar mai nou, vine si celălalt fecior și stă mai mult la mine decât la maică-sa, se pare că și el s-a săturat de toată această situație. Oricum, doamnă, eu mă încăpățânez să TRĂIESC, iar scopul vizitei mele la dvs a fost să vă spun asta și să împărtăsesc ASTA cu dvs și domnul doctor.

Așa ni s-a încheiat ziua de azi, cu o frumoasă lecție de viață, pe care, am simțit imperios necesar să o împărtăsesc cu voi, dragii mei pacienți, colegi si prieteni. Nimic nu trebuie să ne doboare. Cu toții trebuie să ne facem un scop în viață, oricare ar fi acesta, dacă el duce în final la “încăpățânarea de A TRĂI”.

Continuarea povestirii o puteti citi aici: M-ati făcut nemuritor, doamna asistenta !
Pentru mai multe subiecte medicale puteti accea link-ul: Articole

Discleimer

Informațiile disponibile pe acest site (text, video, imagini) au exclusiv rol educațional și informativ. Ele nu constituie și nu pot fi interpretate ca sfat medical, diagnostic, tratament, indicație terapeutică sau protocol profesional.

Pentru orice problemă medicală, simptom sau decizie privind îngrijirea unui pacient, este necesară consultarea unui medic sau a unui profesionist autorizat.

Materialele prezentate pe acest site nu reprezintă formare profesională oficială și nu substituie ghidurile, protocoalele sau procedurile medicale oficiale. Conținutul reflectă experiența educațională și practică a unui asistent medical instructor și are rol exclusiv informativ.

Simulatoarele și kiturile de practică prezentate pe site au exclusiv rol didactic și sunt destinate exersării procedurilor medicale în scop educațional.

Informațiile prezentate nu trebuie utilizate pentru realizarea procedurilor medicale asupra unei persoane reale fără pregătirea profesională corespunzătoare și fără respectarea protocoalelor și reglementărilor aplicabile.

Utilizarea informațiilor de pe acest site se face pe propria responsabilitate.

Prezentările de caz sunt modificate și anonimizate, iar orice asemănare cu persoane, situații sau evenimente reale este pur întâmplătoare. Conținutul respectă principiile protecției datelor personale și protejează identitatea pacienților.