Povestiri medicale – Povestiri ne-medicale

Azi, când normalitatea devine un miracol, am avut șansa în acest week-end să cunosc doi OAMENI minunați cu care am petrecut TIMP de calitate într-o societate zbuciumată de frică și teroare. Danut Sony, soțul ei Loreto și Bossu ( minunatul lor cațel care-mi amintește de Biju meu plecat în raiul cățelușilor ) au adus o rază de speranță în viața mea, arătându-mi că mai există IUBIRE, RESPECT și NORMALITATE pe acest pământ plin de răni sângerânde, a căror oameni ai impresia uneori că nu se vor mai face bine niciodată. 

Cei care nu știu, pe Danut Sony o cunosc doar din online de pe grupul meu de asistenți medicali, fiind unul dintre primii mei membri ai grupului din 2018, unul dintre primii mei abonați ai site-ului și unul dintre cei mai dedicați susținători ( atât moral cât și financiar ) ai muncii mele de informare și împărtășire a expereinței. În timp ce era elevă la școala sanitară a fost și la un seminar de puncții, iar apoi a devenit asistent medical, acum lucrând pe o secție dintr-un spital de suport Covid. Este un om de o empatie care te impresionează până la lacrimi și care mă face deosebit de mândră și plină de onoare că am putut contribui într-o mică măsură la pregătirea ei profesională. Te iubesc cu toată ființa mea, dragă Sony și iartă-mă dacă prin această postare îți stânjenesc oarecum modestia, dar este păcat în acestă lume nebună să nu vorbim și despre oameni deosebiți, să vedem peste tot doar mizerie și ură.

Soțul ei, Loreto, este un italian stabilit alături de Sony ( pe care o iubește necondiționat, rar mi-a fost dat să văd așa un soț devotat ) în Romania de mulți ani, care este de o înțelepciune ce m-a lăsat fără cuvinte. M-am încărcat de la el cu atâtea sfaturi înțelepte zilele astea, cât pentru o viață. MULȚUMESC dragă Loreto și îți rămând îndatorată pentru aceste MOMENTE speciale.

Dintre multele lucruri vorbite cu Loreto, vreau să împărtășesc cu voi ceva care mi-a confirmat și explicat un lucru pe care deja îl știam, însă nu înțelegeam DE CE îl simt astfel. Mereu am fost revoltată împotriva stereotipării, a protocoalelor și a depersonalizării individului ( pacientului în cazul meseriei mele ), mereu am considerat că TREBUIE să fim creeativi pentru a găsi soluții personalizate, dar nu înțelegeam de ce simt asta, iar explicația a venit în urma discuțiilor interesante purtate cu Loreto!?

Loreto a fost zeci de ani tehnician în fabricile de încălțăminte, fiind detașat în foarte multe țări ( India, Albania, Romania etc ) unde Italia avea mână de lucru și produceau încățăminte pentru firme de renume din Italia. ( inclusiv la firma Clujeana din Cluj-Napoca ). Astfel a lucrat cu foarte mulți oameni din diverse culturi și a fost nevoit să se adapteze modului de gândire a acelor popoare. A învățat cu înțelepciune să impună modul de lucru italian în țări în care, fie „mâna de lucru” nu avea manualitate deloc, fie daca erau dotați de la mama natură cu manualitate ( așa cum sunt românii de exemplu, după observația lui Loreto ) le lipsea un mod de organizare eficient. 

Ce mi-a spus Loreto legat de tipologia popoarelor latine ( așa cum suntem și noi și italienii ), popoarele latine sunt dotate cu creativitate și ingeniozitate, mult peste alte popoare. De exemplu nemții ( vesticii în mare parte ) se ghidează STRICT după un protocol sau schemă tehnică, însă dacă acea schemă nu potrivește într-un anumit context ei nu se mai știu descurca. Ce să mai vorbim dacă nu ar avea bani pentru logistica acelui protocol? Pe când latinii au creativitatea în sânge. Dacă un material nu se plia unui protocol, ei știau să găsească SOLUȚII în afara protocolului pentru a reuși să ridice acel produs la un înalt nivel de calitate ( personalizând protocolul după situație ). Nu degeaba cei mai mari creatori de modă, pictori, oameni de artă sunt de origine latină ( Armani, Versace, Michelangelo … aș putea continua până mâine cu enumerarea ), aceștia nu se încadrează tiparelor.

Acum, făcănd o paralelă cu meseria mea și a lui Sony: în asistentă medicală se încearcă copierea modelelor vestice, aducerea și aplicarea protocoalelor rigide din afară, într-o țară în care noi, românii ( popor latin ) avem un potențial nebănuit de adaptare și o creativitate nativă. Într-o țară în care sărăcia e la ea acasă și pensionarii noștri au pensii derizorii, unii nu au după ce bea apă, se implementează protocoale cu medicamente și pansamente atăt de scumpe, încât epuizează resursele unui pensionar în 4-5 zile. De ce în loc să stimulăm creativitatea și găsirea soluțiilor adaptate după potențialul financiar aproape inexistent al pacientului român, ni se interzice „A GÂNDI” sau „A SOLUȚIONA” pe principiul „voi trebuie să munciți, nu să gândiți”, adică voi roboțeii faceți ce vă spun protocoalele, ce contează că acestea nu dau rezultate? E trist …

Așa că, aceste două zile alături de acești oameni dragi au însemnat pentru mine mai mult decât două zile de relaxare, au însemnat potolirea „foamei” prin hrana spirituală și emoțională pe care ei mi-au oferit-o. 

Sony, Loreto și Boss, vă iubesc și vă aștept cu drag să repetăm aceste clipe în vară cu mai multă verdeață. 

👉 Pentru mai multe subiecte medicale puteti accea link-ul: Articole

Informația din text nu reprezintă un sfat medical, pentru orice problemă medicală vă rog consultați medicul !